Expres

BRAȘOV. CFR SA a desemnat câştigătorul pentru modernizarea subsecţiunii Apaţa – Caţa

 

CFR SA a desemnat câştigătoare oferta depusă de asocierea RailWorks pentru modernizarea subsecţiunii Apaţa – Caţa din secţiunea Braşov – Sighişoara, după ce iniţial i-a desemnat câştigători pe turcii de la Alsim Alarko, anunță Economica.net.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a finalizat și emis raportul de reevaluare a ofertelor depuse la procedura de licitaţie publică pentru modernizarea infrastructurii și suprastructurii feroviare pe subsecţiunea 2 Apaţa – Caţa, aflată pe secţiunea Braşov – Sighişoara, câştigătoare fiind desemnată oferta depusă de Asocierea RailWorks. Oferta financiară depusă de Asocierea RailWorks are valoarea de 2,72 miliarde de lei, fără TVA, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii. Sursa de finanţare pentru modernizarea subsecţiunii Apaţa – Caţa, în lungime totală de 28,2 km,este asigurată de Comisia Europeană prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), în proporţie de 81,74%, iar cofinanțarea în proporţie de 18,26% de la Bugetul de Stat. Obiectivul general al contractului este dezvoltarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare pentru atingerea vitezei maxime de circulaţie de 160 km/h, pentru trenurile de călători, iar contractul prevede o gamă variată de lucrări de infrastructură şi suprastructură feroviară – terasamente, linii C.F, consolidări de poduri, podeţe, construcţii de tuneluri şi viaducte, pasaje superioare -, lucrări de electrificare şi energoalimentare, telecomunicaţii, semnalizare, fibră optică, instalatii electrice etc. Prin programele de investiții implementate și derulate pe tronsoanele situate pe Coridorul Rin-Dunăre, compania CFR SA contribuie la dezvoltarea infrastructurii feroviare prin îmbunătăţirea calităţii transportului, sporirea vitezei de circulaţie la 160 km/h pentru trenurile de călători şi la 120 km/h pentru trenurile de marfă, dezvoltarea relațiilor comerciale cu operatorii de transport și, de asemenea, contribuie la relansarea economiei regionale.

Asocierea Alsim Alarko – Makyol a depus joi, 24 octombrie, o contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în cadrul licitaţiei organizate de CFR Infrastructură. Demersul companiilor din Turcia ar avea loc după ce oferta lor a fost reevaluată şi respinsă de CFR SA. Amintim că pe 23 ianuarie 2019, CFR Infrastructură a desemnat câştigătoare oferta asocierii Alsim Alarko – Makyol pentru modernizarea a 28 de kilometri de cale ferată între localitățile Apața și Cața din județul Brașov. Asocierea RailWorks (formată din companiile Aktor, Alstom, Arcada Company si Euroconstruct Trading ‘98) a fost desemnată de CFR SA şi câștigătoarea contractului de modernizare a subsecţiunilor de cale ferată Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara, procedură care este însă contestată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button