Expres

BRAȘOV. Cetățean algerian, ajuns din nou pe mâinile polițiștilor de la Imigrări

 

Un cetățean algerian pe numele căruia exista dispoziție de depistare, pentru nerespectarea obligației de a părăsi România, a fost găsit de polițiștii din cadrul IJP Brașov și predat colegilor lor de la Imigrări.

Bărbatul în vârstă de 45 de ani a fost condus cu escortă la Centrul de Cazare pentru Străinii Luați în Custodie Publică Otopeni, în vederea returnării în țara de origine.

Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al județului  Brașov l-au preluat, la data de 29 aprilie. El era fără documente de identitate sau de călătorie și fusese depistat de polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Feldioara-Postul de Poliție Bod, în urma unui apel la 112.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, străinul a intrat ilegal în România, iar în cursul lunii ianuarie fusese depistat de polițiștii Serviciului pentru Imigrări Brașov, ocazie cu care a solicitat o formă de protecție internațională în țara noastră. Ca urmare a respingerii cererii de azil, acesta avea obligativitatea de a părăsi teritoriul României la finalizarea procedurii.

Astfel, poliţiştii de imigrări au emis pe numele acestuia o decizie de returnare sub escortă, străinul fiind condus la Centrul de Cazare pentru Străinii luați în Custodie Publică Otopeni, în vederea returnării în țara de origine, urmând ca la ieșirea din țară pe numele său să fie aplicată interdicția de a mai intra în România pentru o perioadă de 5 ani.

Totodată, pe numele cetățeanului algerian au fost întocmite acte de sesizare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii și muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
2 ani în urmă

[…] de la Imigrări vor continua să facă […]

Back to top button