Expres

BRAȘOV. Cetatea Râșnov nu va mai putea fi vizitată

 

Cetatea Râșnov va putea fi vizitată fgratuit mâine și poimâine (3 și 4 februarie), iar din 5 februarie, aceasta va fi închisă, pentru lucrări de restaurare. Primăria Râșnov va preda monumentul istoric către constructor, pentru începerea lucrărilor.

„De miercuri, 5 februarie, Cetatea Medievală Râșnov va fi închisă publicului, monumentul urmând a intra în reabilitare cu bani europeni. Pe toată durata lucrărilor, Grădina Cetății va fi deschisă, iar intrarea va fi liberă. În perioada lucrărilor, Cetatea de sus, adică cea afectată de lucrări, va fi închisă”, au precizat reprezentanții Primăriei Râșnov.

Pentru proiectul „Restaurarea, conservarea și valorificarea durabilă a Cetăţii Râșnov (incinta de vest) și crearea infrastructurii conexe”, Primăria Râșnov a semnat contractul de finanţare în anul 2017, însă, pentru a putea ajunge la etapă lucrărilor propriu-zise, a fost nevoie de o serie de proceduri.

Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, valoarea contractului de finanţare fiind de 16.004.094,84 lei, din care 15.237.465,98 lei reprezintă asistenţa nerambursabilă.

Investiție de peste 17 milioane de lei

În luna august a anului 2018, Primăria Râșnov a semnat contractul pentru proiectarea și execuţia lucrărilor, constructor fiind SC Romconstruct Group SRL din Ploiești (în asociere cu Concas SA și Crindesign Proiect SRL). Valoarea totală a contractului era de 13,34 milioane de lei (cu TVA), faţă de valoarea estimată de 14,89 milioane de lei. Apoi, că urmare a apariţiei unor lucrări suplimentare, dar și pentru că salariul minim în construcţii a crescut, valoarea contractului a fost actualizată, iar costurile totale au ajuns la 17,37 milioane de lei cu TVA.

Conform contractului, în primă fază a fost elaborat proiectul tehnic, dar varianta iniţială a acestuia a fost trimisă înapoi, de Primărie, constructorului, pentru modificarea mai multor soluţii tehnice, potrivit autorităților locale. Pentru fiecare etapă a fost nevoie de obţinerea unor avize, având în vedere că se intervine asupra unui monument istoric de clasă A. În toate etapele de implementare, proiectul este supervizat de Muzeul Judeţean de Istorie Brașov.

Lucrările prevăzute în contract

Mai întâi vor fi demolate construcţiile neautorizate, realizate de fostul proprietar în perioada 2000 – 2006, acestea fiind intervenţii ce se pot realiza și în perioada iernii. Tot pentru această iarnă sunt prevăzute și lucrările la sistemul de hidranţi. Apoi, vor începe intervenţiile mai complicate, în proiect fiind prevăzute lucrări de consolidare, dar și de reconstruire totală sau parţială (în funcţie de starea actuală) la Turnul Gotic și Turnul Adosat, Turnul prăbușit și șarpanta Turnului Triunghiular.

De asemenea, vor fi reconstruite două căsuţe din grupul aflat în zona Turnului Armelor, iar zidurile de apărare vor fi refăcute cu ajutorul materialelor tradiţionale. Tot prin acest proiect va fi refăcută poartă de acces din zona Turnului Armelor, dar și sistemul de apărare de tip „gură de lup”, care există în această zonă. În programul de lucrări sunt incluse și elementele de tâmplărie, dar și decoraţiunile. Termenul de finalizare prevăzut în proiect este de 22 de luni.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare