Expres

BRAȘOV. Ceremonii de 9 Mai. Ce sărbătorim astăzi

  • 9mai_2.jpg

Dacă pentru restul lumii europene și nu numai, 9 Mai este data unei duble celebrări, pentru români există trei motive de sărbătorire.

Ziua de 9 Mai 1877 marchează independența absolută a României față de Imperiul Otoman, prin ruperea legăturilor și a dependenței față de Poartă, obținută apoi printr-un război. Declarația de Independență a fost făcută de ministrul de Externe de atunci, Mihail Kogălniceanu, în fața Parlamentului, pe 9 Mai 1877, fiind semnată a doua zi, 10 Mai 1877, de Principele (pe atunci) Carol.

Un alt eveniment de importanță istorică pentru România, dar și pentru întreaga comunitate europeană și mondială, este data de 9 Mai 1945. Ziua în care regimul totalitar nazist a lui Hitler a fost nevoit să-și recunoască înfrângerea în fața puterilor aliate antifasciste și să capituleze necondiționat. România, aflată la punctul de convergență a Marilor Puteri, a fost nevoită să participe la acest război, pentru apărarea teritoriului național, începând chiar cu data de 22 iunie 1941 și până în 12 mai 1945. Au pierit în lupte 93.200 de militari români, 327.000 au fost răniți, din care aproape o treime mutilați de război, și 332.000 au fost luați prizonieri, majoritatea în fosta URSS, care nu i­-a eliberat la terminarea războiului conform uzanțelor internaționale, ținându-i în prizoneriat încă 5­-7 ani.

Pentru cei care au supraviețuit, veteranii de război, este o zi deosebit de importantă, dar și una de dureroasă amintire.

Ulterior, în 1950, cu faimoasa „Declarație Schuman”, 9 Mai a devenit data de naștere a Europei unite, șase state formând o comuniune economică, embrionul Uniunii Europene de azi. De aceea, ea este și Ziua Europei.

Ca în fiecare an, Instituția Prefectului, în colaborare cu Garnizoana Brașov, organizează un ceremonial militar și religios care va avea loc la Piața Unirii. Ceremonialul va începe de la ora 10.00.
La eveniment vor participa subprefectul județului Brașov, Lucian Pătrașcu, vicepreședintele Consiliului Județean, Constantin Todorică Șerban, primarul municipiului Brașov, Allen Coliban, comandanți de mari unități și unități din Garnizoana Brașov, veterani de război, cadre militare în rezervă și în retragere.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare