BRAȘOV. Ceremonie de Ziua Drapelului Național
Prefectura Judeţului Braşov a anunţat că, în parteneriat cu Garnizoana Braşov a Ministerului Apărării Naţionale, va organiza astăzi, începând cu ora 11.00, în Piaţa Tricolorului (lângă Primăria Braşov, la statuia Lupoaicei cu pui), o manifestare specială dedicată aniversării Zilei Drapelului Naţional al României. La ceremonie vor participa prefectul judeţului Braşov, Marian Rasaliu, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, veterani şi cadre militare în rezervă şi în retragere. Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Naţional prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.
Drapelul tricolor a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei Revoluţiei de la 1848 (14/26 iunie), când Guvernul provizoriu de la Bucureşti a promulgat decretul de instituire a Drapelului Naţional. Astfel, s-a stabilit ca tricolorul – roşu, galben şi albastru – să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor, purtând înscrisă deviza „Dreptate şi frăţie”, acordându-i-se şi denumirea de «stindard al libertăţii».
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.