BRAȘOV. Cerb salvat din plasa care delimitează domeniul schiabil, în Postăvarul (Galerie FOTO)
Intervenție contracronometru, astăzi, pentru salvarea unui cerb, în Masivul Postăvarul! Animalul își prinsese coarnele în plasa care protejează domeniul schiabil și avea nevoie urgentă de ajutor. Din fericire, el a fost observat de un echipaj de jandarmi montani, care a anunțat Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt, pentru a veni în ajutorul cerbului.
Ulterior, la fața locului au intervenit dr. Radu Pantilimon și asistentul veterinar al Asociației Milioane de Prieteni, Ciprian David, care au fost chemați de către reprezentanții Regiei Pădurilor Locale Kronstadt.
Cerbul a fost tranchilizat, apoi i s-a scos plasa prinsă în coarne, iar reprezentanții Institutului de Cercetare „Marin Drăcea” i-au montat acestuia un sistem de monitorizare. „Intervenția a fost un succes, iar cerbul s-a întors în pădure”, au anunțat reprezentanții AMP.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.