BRAȘOV. „Cel mai bun prieten al omului” îi este partener în Jandarmerie de aproape 25 de ani (galerie FOTO)
De aproape un sfert de secol face echipă alături de câini, în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, în prezent aflându-se la al cincilea partener de suflet, pe nume Ara.
Este vorba despre Cornel Munteanu, comandant grupă conductor câini serviciu. În vârstă de 43 de ani, plt. adj. Cornel Munteanu este absolvent al Liceului Teoretic din Codlea – profilul veterinar, dar și al Centrului chinologic pentru dresaj canin din Sibiu, unde s-a specializat în dresajul canin pentru intervenție și patrulare.
„În cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov face echipă cu Ara, un ciobănesc german în vârstă de 4 ani, alături de care a participat la numeroase misiuni de asigurare a ordinii publice, misiuni de reprezentare la diferite activități desfășurate de instituție în spațiul public, dar și misiuni de menținere a ordinii publice în sistem integrat împreună cu colegii din Poliția Brașov. În activitatea sa, jandarmul Munteanu Cornel a dat dovadă de loialitate, devotament și dăruire față de partenerul său, dar și față de instituția din care face parte, obținând rezultate foarte bune în misiunile la care a participat”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Brașov, Ciprian Aldea.
Experiența sa în dresaj canin s-a dovedit folositoare nu doar pentru el, ci și pentru colegi și prieteni de-ai săi, care nu o singură dată i-au cerut sfaturi, atunci când au întâmpinat greutăți de natură medicală sau comportamentală cu câinii lor, după cum a precizat reprezentantul IJJ Brașov despre colegul său.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.