Expres

BRAȘOV. CEDO a condamnat România pentru condițiile de detenție din Penitenciarul Codlea

 

Într-o postare distribuită pe Facebook, reprezentanții Asociației pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov anunță că au primit decizia CEDO, prin care „Curtea Europeană pentru Drepturile Omului confirmă abuzurile şi încălcările drepturilor omului cu privire la condiţiile de detenţie din Penitenciarul Codlea şi nu numai”, fără a prezenta însă acea decizie.

Este vorba, din câte am aflat, despre Hotărârea CEDO din data de 18 iunie 2015, în cauza „Oprea și alții vs România”, referitoare la mai multe penitenciare și centre de arest din România pentru care judecătorii europeni de la Strasbourg au stabilit că nu îndeplinesc condițiile umane de detenție.

Pe lista infamiei se regăsesc: Penitenciarul Timișoara, Penitenciarul Oradea, Arestul Central al Poliției din Galați, Penitenciarul Galați, Penitenciarul Ploiești, Penitenciarul Craiova, Penitenciarul Jilava, Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, Penitenciarul Codlea, Penitenciarul Bacău, Penitenciarul Vaslui, Penitenciarul Focșani, Arestul Central al Poliției din Iași, Penitenciarul Miercurea Ciuc, Penitenciarul Satu Mare, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Rahova, Inspectoratul de Poliție din Bacău, Penitenciarul Slobozia, Penitenciarul Tulcea și Penitenciarul Giurgiu.

În ceea ce privește motivele pentru care cei 20 de reclamanți au chemat statul roman în judecată pentru încălcarea articolului 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acestea sunt variate. În majoritatea cazurilor s-au reclamat supraglomerarea, lipsa căldurii, a apei calde, a luminii naturale, a spațiilor de recreere sau prezența gândacilor, a plosnițelor ori a altor insecte.

CEDO a decis la 18 iunie 2015 acordarea unor despăagubiri cu titlu de daune morale în sumă totală de 161.700 euro celor 20 de reclamanți care s-au plâns de condițiile mizerabile de detenție din cele 21 de unități de detenție:

CEDO a constatat la Penitenciarul Codlea următoarele deficienţe : calitatea hranei este una proastă, lipsa produselor igienice, spaţiului minim alocat fiecărui deţinut (de exemplu, într-o cameră de nouă metri pătraţi sunt custodiate șase persoane, afirmă cei de la ASUM), lipsa spaţiului pentru servit masa, celulele sunt infestate cu ploşniţe; lipsa apei calde; probleme cu căldura pe timpul perioadei de iarnă; lipsa spaţiilor pentru plimbare (o curte de 120 metri pătraţi este alocată unui număr de aproximativ 200 persoane – spun aceiași).

„Prin Decizia Curţii, Statul Român a fost obligat la plata sumei de 164.150 euro, adică noi, sau tot noi, contribuabilii”, mai spun reprezentații asociației, continuând „Drept ar fi că aceste sume să fie plătite în solidar de toţi cei care se fac vinovaţi, iar ASUM va întreprinde demersurile necesare. Pentru abuzurile lor nu trebuie să plătim noi”.

ASUM a relatat şi a informat autorităţile competente cu privire la aceste abuzuri în repetate rânduri. În ceea ce priveşte Penitenciarul Codlea , răspunsurile la solicitările ASUM au fost contradictorii, performanta conducere doar «opinează», grav este că opinează pe texte de lege clare, dar ce contează?”, afirmă cei de la ASUM, care formulează acuze de „cumetrie” la adresa șefilor și funcționarilor din Penitenciarul Codlea. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare