BRAȘOV. Ce spun medicii de la Spitalul de Copii despre bebelușii morți
Și conducerea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii face verificări în cazul bebeluşilor gemeni care au murit joi. Dr. Liviu Muntean (foto), director medical și purtător de cuvânt al unității sanitare, a declarat că tot personalul medical care s-a ocupat de cazul micuţilor urmează să fie audiat: „Trebuie să ne lămurim de ce”. „Este o anchetă, o cercetare. Stăm de vorbă cu personalul care s-a ocupat de pacienți. Cel care a ajuns joi era într-o stare bună. A fost adus preventiv, nu a venit că avea o simptomatologie. L-au adus preventiv (nota red. – polițiștii ) după ce celălalt bebeluș a murit dimineața. Brusc, la două ore de la internare, a intrat în stop cardiorespirator”, a declarat dr. Muntean.
Medicul a precizat că cei doi bebeluşi s-au născut prematur la începutul lunii decembrie 2019 – având la naștere circa 1,5 kg și rămânând în Maternitate o lună – după care au fost internaţi în urma unor afecţiuni respiratorii, fetița din 2 în 10 februarie, iar băiatul până în 11. La doar câteva zile după externare, mai precis pe 13 februarie, cei doi bebeluşi de două luni şi jumătate au decedat, unul acasă, iar celălalt, după câteva ore, la spital. Băiețelul era bolnav cu o săptămână înainte de a ajunge la spital, dar mama l-a tratat la domiciliu cu ce a crezut de cuviință. Ancheta socială a arătat că bebelușii locuiau într-o încăpere cu alte șase persoane, într-o clădire care nu are apă curentă. Mama e din Arini, dar locuia la soacra sa, care plecase acum două zile cu tatăl copiilor la muncă în străinatate.
Și dosarele de internare vor fi verificate.
„Încă de la prima internare s-a făcut o anchetă socială în familie, dar copiii au avut o evoluție medicală favorabilă, altfel nici nu erau externați. Există un protocol de externare extraordinar de riguros și respectat. Acum anchetele sunt în desfășurare, vom vedea rezultatele”, a spus și dr. Oana Falup Pecurariu, medic primar specializat în neonatologie.
Citiți și:
Update BRAȘOV. Bebelușii gemeni morți. Dosar penal pentru ucidere din culpă
BRAȘOV. Bebeluși gemeni, morți la câteva ore unul după celălalt
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.