Expres
BRAȘOV. Ce se va întâmpla la Maternitate anul viitor?!…
Potrivit conducerii Consiliului Județean Brașov, două şantiere vor fi deschise în anul 2021 la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. A.I. Sbârcea”.
Astfel, clădirea administrativă va fi reabilitată şi recompartimentată, iar curtea va fi complet transformată, printr-o amenajare peisagistică, fondurile fiind alocate de Consiliul Judeţean Braşov.
În cadrul şedinţei ordinare din 27 noiembrie, plenul CJ Braşov a aprobat indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Reabilitare, recompartimentare clădire administrativă cu anexe, relocare secții spitalizare de zi și ambulator din incinta Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie «Dr. I. A. Sbârcea» Brașov”. Valoarea totală investiției este de 15.146.747,04 lei (cu TVA), iar durata estimată de execuţie a obiectivului este de 12 luni.
Investiția „Amenajare peisagistică a spațiilor libere aferente Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie «Dr. I.A. Sbârcea» Brașov” a fost, de asemenea, aprobată de forul deliberativ judeţean. Valoarea acesteia este de 3.826.869,42 lei (inclusiv TVA), iar durata estimată de execuţie este de 9 luni.
„În anul 2020, pentru Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie «Dr. A.I. Sbârcea» am alocat 3.701.000 de lei, bani destinați în primul rând gestionării crizei provocate de noul coronavirus. A fost achiziţionat inclusiv un echipament de testare Real Time PCR, prin intermediul căruia capacitatea de testare la nivelul spitalelor aflate în subordinea noastră a crescut semnificativ. Dincolo de problemele acestui an dificil din punct de vedere sanitar, grație investițiilor realizate în mandatul 2014-2020 Maternitatea brașoveană a devenit o unitate-etalon nu doar la nivel județean, ci chiar național, pentru ceea ce înseamnă asigurarea unui act medical de calitate realizat în condiții optime din punctul de vedere al dotărilor de specialitate. În actualul mandat vom continua să alocăm fonduri importante atât Maternității, cât și celorlalte spitale aflate în subordinea noastră, deoarece nicio investiție nu este de prisos atunci când vorbim despre sănătatea și viața locuitorilor județului Brașov”, a declarat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea.
Foto: maternitatea.ro
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.