Expres

BRAȘOV. Ce burse școlare ar urma să fie acordate pentru semestrul I

 

Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de mâine a Consiliului Local Brașov se află un proiect de hotărâre privind aprobarea cuantumului lunar al burselor școlare și al numărului de beneficiari, pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat din municipiului Brașov, anul școlar 2020-2021, semestrul I.

Proiectul vizează acordarea de burse școlare de performanţă, burse de merit, burse de studiu și burse de ajutor social pentru elevii înscrişi la cursurile cu frecvenţă în învăţământul preuniversitar de stat din municipiu. În total, ar urma să fie acordate 11.130 burse școlare. Potrivit datelor făcute publice pe site-ul Primăriei Brașov, 57 de elevi ar urma să primească bursă de performanță, 9.716 – bursă de merit, 122 – bursă de studiu și 1.235 – ajutor social.

Cuantumul lunar ar urma să fie de:
– 100 lei/lună/elev pentru bursa de performanță,
– 80 lei/lună/elev pentru bursa de merit,
– 70 lei/lună/elev pentru bursa de studiu,
– 45 lei/lună/elev pentru bursa de ajutor social.

Fondul necesar este în sumă de 2.619 mii lei. Sursa de finanțare a burselor o constituie veniturile proprii ale bugetului local al Municipiului Brașov. Fondurile necesare plății acestora vor fi asigurate în bugetul fiecărei instituții de învățământ, cu ocazia rectificării bugetului Municipiului Brașov.

Bursele se acordă pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul susținerii evaluărilor naționale, iar bursele de ajutor social se acordă și pe timpul vacanțelor școlare. Un elev nu poate primi două burse simultan, dar are dreptul să opteze pentru cea cu valoare mai mare sau care se acordă pentru o mai mare perioadă de timp.

Articole asemănătoare

Prin excepție, elevii care beneficiază de burse de studiu pot primi și burse de performanță sau burse de merit. De asemenea, bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu, iar elevii cu cerințe educaționale speciale pot obține bursă de studiu, de merit, de performanță, indiferent dacă beneficiază și de o măsură de protecție socială.

Sunt beneficiari ai burselor de ajutor social elevi din mediul rural, care sunt școlarizați într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învățământ din localitatea de domiciliu. 

CITIȚI ȘI:

BRAȘOV. CLAR, CSM Corona rămâne fără administrarea bazelor sportive! Alte puncte importante de pe ordinea de zi a CL din 13 noiembrie!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button