Expres

BRAȘOV. Câteva sedii de poliție comunală sunt „împrospătate”

 

În perioada iunie – septembrie 2017, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a efectuat ample lucrări de renovare la sediul Postului de Poliție Părău și la locuința de intervenție aferentă.

„Activitățile au cuprins, printre altele, înlocuire învelitoarei din țiglă profilată, înlocuirea jgheaburilor și burlanelor din tablă, repararea și zugrăvirea tencuielilor exterioare și interioare, înlocuire tâmplăriei din lemn cu tâmplărie PVC și geam termopan (uși și ferestre), placarea cu gresie a podelei  și pereților din baia și bucătăria locuinței de intervenție, înlocuirea tablourilor electrice, corpurilor de iluminat, prizelor, întrerupătoarelor și comutatoarelor din interiorul și exteriorul postului și locuinței de intervenție”, ne-a transmis comandamentul IJP Brașov.

Lucrările au fost executate de către o firmă specializată, în baza unui contract de execuție atribuit prin licitație publică, valoarea acestora fiind de aproximativ 67.000 lei.

În prezent sunt efectuate lucrări majore de renovare la alte două posturi de poliție și la locuințele de intervenție aferente, respectiv Vulcan și Cața, urmând ca acestea să fie finalizate în luna octombrie, potrivit informațiilor primite de la biroul de presă al IJP Brașov.   


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button