Expres

BRAŞOV. Câte acţiuni de control a avut Poliţia, pe linia transportului public de persoane?! O companie a rămas fără licenţă şi zeci de şoferi fără permis

 

Poliţiştii rutieri braşoveni au desfăşurat, de la începutul acestui an, 193 de acţiuni care au urmărit asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică şi menținerea siguranței rutiere. 

„În cadrul acestor acțiuni au fost aplicate 1.160 de sancțiuni contravenționale și au fost reținute 50 permise de conducere, dintre care 26 pentru conducătorii auto aflați sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, au fost retrase 72 certificate de înmatriculare, iar unui număr de 60 de conducători auto li s-a suspendat dreptul de utilizare al vehiculului pentru transport rutier public ilegal de persoane. Totodată, polițiștii au reținut 14 carduri tahograf și au suspendat o licență de transport”, a informat purtătorul de cuvânt al IJP Braşov, subcomisar Alina Ivan.

Cu un an înainte, Inspectoratul Județean de Poliție Brașov, prin structurile de poliție rutieră, a organizat și desfășurat 236 acțiuni de astfel de acţiuni, care au vizat respectarea legalității în domeniul transportului rutier public de persoane. Controalele i-au vizat atât pe şoferi, cât şi pe operatorii de transport.

Informaţiile vin la o zi după ce Protecţia Consumatorilor Braşov a găsit nereguli grave la o companie care asigură curse regulate de transport persoane, atât în judeţ, cât şi în afara acestuia.

Pentru detalii, CITIŢI ŞI:

BRAȘOV. Protecția Consumatorilor, control în autogările din oraș! Autobuze în stare jalnică, SUPRAAGLOMERATE cu COPII (FOTO)

BRAŞOV. ACUZAŢIA unei MAME, după ce copilul ei nu a fost lăsat în autobuz, deşi avea bilet

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare