Expres

BRAȘOV. Cât va deconta Primăria pentru împușcarea unui urs. Tranchilizarea se plătește cel mai bine

 

Un ordin al Ministrului Mediului, publicat în Monitorul Oficial, detaliază toate tarifele pe care primăriile le pot deconta de la minister pentru acțiunile întreprinse pentru îndepărtarea urșilor din intravilanul localităților.

Pentru împuşcare, Ministerul Mediului decontează doar 500 de lei, iar pentru eutanasiere 550 de lei, în timp ce tranchilizarea este plătită cu 750 de lei, indiferent dacă este vorba despre relocarea sau eliminarea animalului. Sume maxime care pot fi plătite de primării şi apoi decontate la minister. Autorităţile locale trebuie să aibă şi contracte de intervenție cu autoritatea care gestionează fauna cinegetică și cu medicii veterinari.

Tarifele standard privind intervenția asupra urșilor din intravilanul localităților:

– Acțiunea personalului tehnic de specialitate angajat al gestionarului/medicului veterinar – 400 lei/intervenție;

– Tranchilizare – 750 lei/exemplar;

– Marcare – 200 lei/exemplar;

– Acțiunea personalului tehnic de specialitate angajat al gestionarului/medicului veterinar – 400 lei/exemplar;

– Transport pentru relocare – 300 lei/exemplar/100 km

– Tranchilizare – 750 lei/exemplar

– Eutanasiere – 550 lei/exemplar

– Marcare – 200 lei/exemplar

– Acțiunea personalului tehnic de specialitate angajat al gestionarului/medicului veterinar – 400 lei/exemplar

– Prepararea blănii și a craniului – 2.000 lei/exemplar

– Manipulare exemplar – 200 lei/exemplar

– Împușcare – 500 lei/exemplar

– Păstrare/Ocrotire pui (maximum 2 zile) – 200 lei/exemplar

Cât plătesc vânătorii pentru împușcarea unui urs în România

Tariful de împuşcare a unui urs în România porneşte de la 3.000-5.000 de euro şi poate ajunge până la 15.000-20.000 de euro, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de pe site-urile unor asociaţii de vânătoare, care percep aceste tarife pentru vânătoarea organizată desfăşurată pe fondurile cinegetice pe care le gestionează.

Ursul, lupul şi râsul sunt specii de vânat strict protejate în România din 2016, dar anual sunt acordate două derogări de la lege, ce se stabilesc cu aprobarea Ministerului Mediului şi Pădurilor, de regulă, în perioada 15 septembrie – 31 decembrie, respectiv 15 martie – 14 mai, dar și pentru a fi relocate sau eliminate exemplare, în cazul în care există un motiv obiectiv pentru acest lucru.

Trofeele obţinute în urma vânătorii sunt supuse evaluării de către o comisie de specialitate a fondului de vânătoare. Această comisie are rolul de a acorda un punctaj CIC (The International Council for Game and Wildlife Conservation) în funcţie de caracteristicile fizice ale trofeului. În industria vânătorii de trofee, numărul maximum de puncte pentru un urs este de 600.

Spre exemplu, tariful de împuşcare pentru un urs care are până în 350 de puncte este de 3.000 de euro, dacă are între 351 şi 400 de puncte de 4.500 de euro şi dacă are peste 400 de puncte se percepe suma de 50 de euro pentru fiecare punct în plus, conform DCBusiness.ro

Astfel, un urs care are maximum de puncte ar valora 14.500 de euro, dar la această sumă se mai adaugă şi alte tarife, precum tariful pentru organizarea vânătorii, tariful pentru fiecare foc greşit ori tariful pentru transport.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare