Expres

BRAȘOV. Cât mai costă un măritiș în ziua de azi, la Primărie?

 

Tarifele aplicate la nivelul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanei (SPCLEP) Brașov rămân neschimbate.

Astfel, propunerea pentru anul 2018, care va trebui analizată și votată de consilierii locali, este menținerea taxelor la același nivel cu cele din 2016, potrivit directorului executiv George Roșca. El a menționat că acestea nu au mai fost modificate în ultimii 5 ani.

În proiectul de hotărâre prezentat Consiliului Local, taxele care vor fi practicate în anul următor sunt următoarele: 130 de lei pentru oficierea căsătoriei sâmbăta, 270 de lei pentru oficierea căsătoriei în zi de duminică, iar taxa foto și video este de 30 de lei.

Taxa de arhivă pentru procesare documentaţie la cererea persoanelor fizice şi juridice, precum şi pentru eliberarea sau actualizarea certificatelor, livretelor de familie, dovezilor și adeverinţelor din raza de competenţă este de 12 lei. Pentru eliberarea fiecărei copii după documentele primare aflate în arhiva proprie se percepe 3 lei.

Taxa de procesare documentaţie privind aprobarea transcrierii certificatelor şi a extraselor de stare civilă procurate din străinătate înregistrate la autorităţile locale competente, avizarea înscrierii menţiunilor privind statutul civil al persoanelor întocmite de autorităţile străine, procesare documentaţie dosare schimbare nume/ prenume pe cale administrativă, procesare documentaţie privind înscrierea numelui de familie ori a prenumelui retradus sau cu ortografia limbii materne, ajung la 30 de lei.

Pentru furnizarea datelor din Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor /informaţie/persoană se solicită 5 lei, iar taxa de urgenţă pentru soluţionarea cererilor şi eliberarea, în termen de maxim 48 ore de la înregistrarea cererii, a documentelor şi actelor din raza de competenţă, este de 100 de lei.

Contravaloarea cărţii de identitate, a cărţii de identitate provizorii şi a contravalorii vizei de stabilire a reşedinţei sunt stabilite prin acte normative. Sumele încasate astfel constituie venituri proprii, fiind gestionate de SPCLEP Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare