BRAŞOV. CASJ îi aşteaptă pe medici să semneze actele adiţionale
Funcţionarii Casei de Asigurări de Sănătate a Judeţului (CASJ) Braşov şi-au prelungit astăzi programul de funcţionare până la ora 17.00, pentru a permite cât mai multor dintre furnizorii de servicii de sănătate, în special medici de familie, să semneze actele adiţionale la contractele pe care le aveau încheiate cu instituţia. Sunt circa 800 de furnizori (medici, spitale, laboratoare), dintre care circa 330 şde medici de familie. Contractele lor cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) prin CASJ Braşov au expirat iniţial în 31 decembrie 2015, dar odată cu prelungirea valabilităţii Contractului-Cadru (Co-ca) care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, pe anii 2014/2015 au avut acte adiţionale, care şi ele au fost valabile până ieri, 31 martie. Cum Guvernul a decis că Sănătatea va funcţiona pe Contractul-cadru din anii 2014-2015 până în 30 iunie, când ar urma să intre în vigoare noul Co-ca, vlabil pentru 2016/2017, s-a decis încheierea de noi acte adiţionale, pentru următoarele trei luni. „Pentru neîngrădirea accesului asiguraţilor la servicii medicale, medicamente şi materiale sanitare, inclusiv dispozitive medicale, CASJ a început procesul de semnare a actelor adiţionale de prelungire a contractelor încheiate la data de 31 decembrie cu toţi furnizorii aflaţi cu noi în contract. Colegele mele au stat ieri ore bune peste program şi au reuşit să pregătească actele adiţionale, iaR noi i-am anunţat pe furnizori că pot să vină să le semneze. De asemenea, le-am solicitat celor care nu mai vor să aibă relaţii contractuale cu noi să ne anunţe. Nu ne-a notificat nimeni până acum că nu mai vrea contract”, a precizat jr. Ancuţa Daisa, purtătorul de cuvânt al CASJ Braşov.
Potrivit acesteia, până la ora 13.00, peste 100 de furnizori, din care 50 de medici de familie au semnat actele adiţionale. „Totuşi, medicii de familie au în general program de dimineaţă vinerea, aşa că ne aşteptăm de acum încolo să vină. Şi cei care nu semnează astăzi pot da reţete, trimiteri, pot oferi servicii decontate de Casa de Asigurări, fiindcă baza legală există”, a mai spus Daisa.
Citiţi şi:
BRAŞOV. Medicii de familie: Pe 1 şi 4 aprilie, fără reţete compensate şi gratuite
BRAŞOV. Medicii de familie se pot considera „liberi de contract”
Fără reţete compensate şi trimiteri, de mâine! Medicii de familie protestează!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.