BRAȘOV. Casa Bunicii este la… mall
Peste 40 de reproduceri ale obiectelor din casele vechi tradiționale din Țara Bârsei sunt prezentate în cadrul expoziției „Casa bunicii – fereastră spre viitor”, care este deschisă până sâmbătă inclusiv la Coresi. În luna iulie, 42 de elevi brașoveni au fost inițiați în meșteșugurile tradiționale ale breslarilor de odinioară, pentru a reconstitui obiecte de mobilier și decorative intâlnite în trecut în casele locuitorilor din Țara Bârsei. Totul s-a întâmplat în tabăra de meșteșuguri (pictură pe sticlă – Cornel Sculean; croșetat – Gabriela Bularca, pictură pe lemn – Manuela Ivan, cusături – Ionela Bangălă), organizată în cadrul unui proiect cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, Asociația Creatorilor de Artă Tradițională și Contemporană, Asociația Amural, Muzeul de Etnografie Brașov.
Scopul taberei a fost inițierea copiilor în tehnici ale vechilor breslari brașoveni: prelucrarea lemnului, arte decorative (pictură pe sticlă și pictură pe lemn) și meșteșuguri casnice (crearea pânzeturilor decorative prin brodare manuală, împletirea de fire în scop practic și împletire pănuș). Participanții au reprodus obiecte cu care bunicile noastre decorau casele de odinioară din Țara Bârsei. Obiectele reproduse au fost atent documentate de coordonatorii atelierelor în muzeele etnografice publice și particulare din județul Brașov.
Astfel, până pe 14 septembrie, în Piața cu Copaci de la Coresi Shopping Resort poate fi vizitată o reproducere a interiorului tradițional al unei case transilvănene. Peste 40 de obiecte reprezentând lăzi de zestre, blidare, armăroaie, ștergare cusute, tesături de zestre, icoane pictate, rogojini și obiecte decorative din pănuși, mese și scaune sculptate/încrustate în lemn vor încânta publicul.
În cadrul proiectului „Casa bunicii – fereastră spre viitor” a avut loc și o intensă activitate de documentare etnografică și vizuală a obiectelor cu care își înfrumusețau în trecut casele femeile din Țara Bârsei, iar rezultatele acestei documentări se regăsesc în broșura culturală lansată odată cu expoziția. Consultantul etnograf al proiectului a fost Veronica Bogoiu, iar fotograful a fost Dan Străuți. Procesul de documentare s-a desfășurat la Muzeul de Etnografie Brașov, Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului, Muzeul Etnografic Săcele, Muzeul Etnografic „Gheorghe Cernea” Rupea, Muzeul Bisericii Fortificate Hărman, Muzeul Bisericii Fortificate Prejmer – UNESCO și Muzeul Tradițiilor Codlene.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.