Expres

BRAŞOV. Care este cea mai activă Patrulă de Reciclare din oraş?

 

În anul şcolar trecut, 2015-2016, elevii clasei pregătitoare A, agenţi juniori, din Şcoala Gimnazială nr. 1 Braşov au câştigat premiul pentru „Cea mai activă Patrulă de Reciclare”. Aceştia au colectat, în total, 627 kg de deşeuri electrice, electronice şi electrocasnice (DEEE).

Acum, în noul anul şcolar, 2016-2017, elevii clasei I A îşi continuă activitatea de colectare. Astfel, deşi noua activitate a Patrulei de Reciclare a început în mod oficial la 14 noiembrie 2016, aceştia au reuşit ca până la 28 noiembrie să colecteze 1.052 kg de DEEE (numai cantitatea de baterii/acumulatori reprezintă 112 kg).

„Voluntarii juniori au continuat diseminarea informaţiilor în cadrul comunităţii locale (familie, vecini, rude, prieteni etc.), dar şi printre colegii lor din şcoală, verbal, iar reuşita colectării unei cantităţi destul de mari, într-un timp relativ scurt (în această perioada s-a interpus şi vacanţa mică a claselor primare), dovedeşte, în continuare, interesul crescut şi puterea de convingere a acestora. Ţelul micilor, dar ambiţioşilor agenţi juniori este acela ca, până în 15 mai 2017, dată la care se încheie proiectul, să depăşească 2.000 de kg de deşeuri”, a declarat unul dintre cooronatorii acestei activităţi, prof. Maria Sandu.

Faţă în faţă cu principesele României

Întrucât „Patrula de Reciclare” este patronată de Alteţa Sa Regală Principesa Maria, în ziua de 1 Decembrie 2016, 14 agenţi juniori din clasa I A, însoţiţi de părinţi, bunici şi alte rude, precum şi de cinci suporteri, foşti agenţi juniori în anul şcolar 2014 – 2015, pe parcursul clasei a IV – a A (în total 58 de persoane), au avut bucuria de a întâmpina Trenul Regal în gara Braşov, cu ocazia călătoriei anuale a Casei Regale de ziua Marii Uniri, prin ţară. Au primit de la tinerii voluntari ai filialei Braşov a „Crucii Roşii” steguleţe tricolore şi fotografii cu membrii Casei Regale a României.

Întrebaţi, ulterior, ce au simţit în momentele în care au fost atât de aproape de Principesele Margareta şi Maria, precum şi de Principele Radu, copiii au recunoscut că au trăit un eveniment istoric, poate irepetabil şi că au perceput această zi ca pe o sărbatoare de suflet.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare