Expres

BRAȘOV. Caravană a Spitalului Militar în satele inundate

 

În anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, Spitalul Militar de Urgență Regina Maria Brașov se alătură proiectului la nivel național, aprobat și susținut de către Direcția medicală a Ministerului Apărării Naționale, „Uniți sub Tricolor prin sănătate”, și organizează o Caravană Medicală. O echipă medicală, formată din medici specialiști, rezidenți, asistenți medicali, personal nemedical, a Spitalului Militar Regina Maria va merge în în localitățile Lunca Mărcușului și Băcel, județul Covasna, localități grav afectate de inundațiile din 30 iunie 2018. Caravana Medicală se va deplasa la Școala primară din Lunca Mărcușului pentru a identifica nevoile de îngrijiri de sănătate ale populației, sâmbătă, 28 iulie 2018, unde începând cu ora 9.00, sunt așteptate persoanele rezidente în Lunca Mărcușului, iar începând cu ora 12.00 persoane care locuiesc în satul Băcel.  Vor fi asigurate consultații în specialitățile: medicină internă, cardiologie, endocrinologie, nefrologie, diabet zaharat și boli de nutriție, psihologie, psihiatrie, chirurgie generală, medicină dentară, oftalmologie, ortopedie-traumatologie, ORL, medicină de urgență și ATI. „Prin această campanie umanitară, echipa noastră urmărește să vină în sprijinul locuitorilor prin oferirea ideii de prevenție, control medical în regim ambulatoriu gratuit, recomandare și scrisoare medicală”, au transmis reprezentanții Spitalului Militar Brașov. Partenerii proiectului sunt Instituția Prefectului – județul Covasna și Primăria comunei Dobârlău, Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei, Academia Forțelor Aeriene Henri Coandă Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare