BRAȘOV. Când va fi înmormântat afaceristul care a murit într-un accident în Slovacia

Trupul neînsuflețit al brașoveanului Ciprian Pascu (foto 2), patronul firmei XXL Tours, care și-a pierdut viața, în 27 martie 2015, într-un accident rutier produs în Bratislava (Slovacia), a fost adus în țară.
Familia îndoliată a anunțat că priveghiul va avea loc vineri, 3 aprilie, la Capela „Sf. Cuvioasa Paraschiva” din Triaj, începând cu orele 17.00, iar înmormântarea va avea loc sâmbătă, 4 aprilie 2015, ora 13.40, la Cimitirul din Triaj (foto 1).
Apreciat de mulți cunoscuți și criticat de alții, Ciprian Pascu a intrat în afaceri cu mai bine de 15 ani în urmă.
„Ciprian Pascu a fost unul din promotorii transportului România-Suedia.Cu toții ne amintim de ceea ce a făcut pentru noi ca și comunitate. Nu uităm când mergeam și puneam sau primeam pachete la sau de la cei de acasă! Nu uităm că ne-ai oferit posibilitatea de a călători ieftin către țară! Nu uităm că ne-ai reprezentat cu cinste ca român în Suedia! Ironia soartei… nici nu ai condus TU… erai doar un simplu pasager. Să-ți fie țărâna ușoară! Te vom păstra în memorie!”, a scris pe pagina sa de facebook unul din românii plecați din țară, la muncă, în Suedia.
citește despre accident aici
Un afacerist brașovean a murit într-un accident auto în Slovacia
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






