BRAȘOV. Burse și de 8.000 de euro pentru studenții ingenioși (VIDEO)
Aflată deja la a treia ediție, competiția „Fii în centru”, inițiată de Universitatea Transilvania din Brașov a adunat 10 proiecte realizate de studenți și care sunt deja implementate în cadrul instituției.
Mai exact, studenții Universității au depus, la finalul anului 2020, propuneri de proiecte care au scopul de a îmbunătăți activitatea didactică sau administrativă atât a studenților, cât și a cadrelor didactice sau angajaților universității. Dintre cele 50 de proiecte depuse anul trecut, au fost selectate 10 idei care să aducă plus valoare Universității.
După o analiză riguroasă a propunerilor, Universitatea a achiziționat echipamentele necesare, iar studenții s-au pus pe treabă. În total, cheltuielile de achizițies-au ridicat la aproape 350.000 de euro.Pe lângă acestea, o parte din bani au fost destinați și burselor pe care studenții le-au primit, ca recompensă pentru munca depusă. Bursele au reprezentat maximum30% din valoarea totală a proiectului, astfel că o bursă a ajuns chiar și la 8.000 de euro pentru un student. În total, peste 220.000 de euro au fost alocați pentru recompensarea studenților. Peste 60 de studenți au fost implicați în realizarea proiectelor.
Ce proiecte au realizat studenții?
RoboCovCleaner– Cei trei studenți din echipa proiectului au realizat un robot independent care poate fi controlat și programat de la distanță printr-o aplicație, pentru a dezinfectaholurile și sălile de curs din clădirile universității. În prezent, robotul își face treaba în corpul V, unde cu ajutorul lămpilor UV, dezinfectează încăperile.
Safe-Unitbv – cei 6 studenți care au propus acest proiect au realizat un sistem de verificare a temperaturii corporale și a purtării măștii de protecție, dar și sisteme care verifică distanța fizică de cel puțin 1.5 metri între persoane, și sisteme de monitorizare a calității aerului. În prezent, dispozitivele sunt amplasate și funcționează la Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universității.
Intuit@Unitbv – 3 studenți au creat noi funcționalități ale platformei de intranet a Universității (cu diverse aplicații pentru programarea examenelor sau pentru depunerea reclamațiilor), au realizat un tur virtual al corpurilor de clădire și au instalat 3 info-chioșcuri care se sincronizează cu site-ul unitbv.ro și preiau automat anunțurile, știrile și evenimentele pentru a le afișa. În felul acesta, informația ajunge mai ușor și mai rapid către studenți.
Carduri@Unitbv – Cei 3 studenți ai proiectului au realizat un sistem de carduri virtuale, astfel încât, fiecare student va avea un singur card (pe telefon) cu ajutorul căruia va avea acces la bibliotecă, va putea intra în cămin sau își va ține evidența prezențelor la orele de sport.
Pachet de aplicații pentru eficientizarea procesului informatic – echipa de proiect a realizat o aplicație pentru conceperea orarului, astfel încât să se eficientizeze procesul și să nu se producă suprapuneri sau erori. De asemenea, a adus noi funcționalități și aplicației de mobil a Universității.
Vizual Life – Echipa implicată în acest proiect a transformat materialele și instrumentele de predare clasice în resurse educaționale potrivite pentru comunicarea în mediul online cum ar fi: prezentări animate ale unor mecanisme/procese, clipuri pe subiecte specifice științelor vieții, panouri digitale interactive, panouri expoziționale, atlase.
Med-Acces – Echipa de studenți a realizat grile interactive, imagini radiologice și ecografice explicate pentru diverse patologii, auscultații cardiologice și pulmonare, videoclipuri în limba română cu diferite tehnici medicale, de recuperare și de laborator, care sunt utile studenților de la Medicină. Toate acestea pot fi accesate de pe platforma de Elearning a Universității.
Primii pași în educația medicală simulată – în cadrul proiectului, studenții au realizat diverse tutoriale pe manechine de simulare a diferitelor manevre medicale și chirurgicale, iar în acest sens au achiziționat și manechinele necesare pentru diverse exerciții medicale.
DigiEdu– studenții au realizat diverse interviuri cu directorii centrelor de cercetare cu ajutorul cărora a fost prezentată activitatea și proiectele de cercetare realizate.
Detecția și izolarea persoanelor infectate cu Covid-19 – în cadrul proiectului, echipa a realizat un sistem de termoscanare bazat pe inteligență artificială.
Toate aceste proiecte sunt deja utilizate sau se află în curs de implementare în Universitate. În funcție de rezultate și de utilitatea acestora în timp, conducerea Universității ia în calcul extinderea sau dezvoltarea proiectelor.
De asemenea, săptămâna trecută au fost analizate noile propuneri de proiecte ce vizează dezvoltarea activităților în universitate, pentru acest an universitar. Astfel, alte echipe de studenți vor realiza noi proiecte pentru digitalizarea activităților, îmbunătățirea activității didactice și dezvoltarea unui campus verde. Suma maximă de finanțare, pusă la dispoziție de Universitatea Transilvania din Brașov, pentru aceste proiecte este de un milion de euro (achiziționarea echipamentelor necesare și bursele studenților).
Aici găsiți și câteva ilustrații video cu trei dintre proiectele studenților.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.