BRAȘOV. Bulevardul 15 Noiembrie intră în șantier

Compania Apa va deschide un nou șantier în zona centrală a Brașovului, respectiv pe Bulevardul 15 Noiembrie, de la finele acestei săptămâni. În prima etapă, se va lucra pe tronsonul dintre intersecția cu strada Agrișelor și Patria, pe partea stângă. După ce se va introduce noua conductă de apă pe acest segment, lucrările vor continua până la pasajele de la Hidromecanica, urmând să se facă racordul cu rețeaua de pe strada Iuliu Maniu. Şantierul se va muta apoi pe partea dreaptă a bulevardului, urmând să se lucreze tot pe tronsonul dintre Agrișelor și Hidromecanica, care are o lungime de aproximativ 750 de metri, astfel că în total lucrările vor dura aproximativ două luni. În acest interval, circulația rutieră va fi afectată pe câte o bandă de circulație, drept care şoferii care şi acum stau mult în trafic la orele de vârf, pe porţiunea de dinaintea semaforului de la Patria, trebuie să se înarmeze cu multă răbdare.
Lucrările fac parte din proiectul de modernizare a rețelelor de apă și canalizare din municipiul Brașov care are o valoare totală de 35 de milioane de euro, cofinanțarea Primăriei Brașov fiind de 700.000 de euro. „Încă de la demararea acestui proiect le-am cerut celor de la Compania Apa ca lucrările pe domeniul public să se desfășoare cap-coadă pe fiecare tronson în parte: ai săpat, ai introdus rețeaua, ai făcut branșamentele, ai astupat și ai asfaltat, astfel încât să fie afectată cât mai puțin circulația în zona respectivă. Până în prezent, au fost respectate graficele de lucru”, a reamintit primarul Brașovului, George Scripcaru.
De asemenea, aseară au început lucrările de introducere a noii rețele de apă pe ultimul tronson de pe strada Lungă, cel dintre „Mielu’ Alb” și giratoriul de la Casa Armatei. Lucrările se execută pe trotuarul dinspre Casa Armatei, iar apoi va fi afectată prima bandă din giratoriu, noua rețea urmând să fie conectată în căminul de la capătul de jos al străzii Mureșenilor. Constructorul estimează că va închide șantierul din această zonă în maximum zece zile, iar în cel mult o lună și jumătate, toate imobilele de pe strada Lungă vor primi apă de la noua rețea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

