BRAȘOV. Blocuri cu 11 etaje în spatele Vămii
În Comisia de Arhitectură şi Urbanism de ieri s-a avizat o documentaţie PUZ (Plan Urbanistic Zonal) privind construirea unor blocuri cu 11 etaje în spatele Direcţiei Regionale Vamale Braşov, de pe strada Stadionului, unde ar urma să fie construit şi un centru comercial. După această etapă, PUZ-ul amintit va fi dat spre avizare Consiliului Local (CL) Braşov, apoi Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, pentru ca după aceea să şi fie aprobat de CL Braşov.
Beneficiarul documentaţiei este S.C. Volum Minimax prin Alphaville Development şi vizează str. Stadionului nr. 15.
Concomitent cu documentaţia PUZ s-a realizat actualizarea planurilor topografice şi studiul geotehnic pentru zona studiată.
PUZ-ul constituie definirea elementelor urbanistice care vor sta la baza întocmirii documentaţiei pentru obţinerea autorizaţiei de construire a unor blocuri de locuinţe cu regim de înălţime 2S(D)+P+11E. În documentaţie s-au prevăzut spaţii pentru parcare şi spaţii verzi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.