Expres

BRAȘOV. Biroul de apostilă de la Prefectură e deschis astăzi

 

Prefectura Braşov a anunţat că în 31 decembrie 2015, în cadrul biroului de apostilă se lucrează cu publicul în intervalul orar 8.30-10, primindu-se şi eliberându-se documentele în acelaşi timp. Activitatea se va relua în 4 ianuarie cu programul normal de lucru, 9-11  primire, verificare acte si achitarea taxelor consulare; 14.00 – 15.00 – eliberare acte apostilate. Apostilarea se face la camera 2, parter, din Prefectură. Relații suplimentare la tel. 0268-470022.

Instituţia Prefectului apostilează următoarele tipuri de documente: certificate de naştere, de căsătorie sau de deces, toate în original, emise după 1996. Pentru recunoaşterea internaţională, documentele de stare civilă, respectiv certificatele de naştere şi căsătorie, după ce li se aplică apostilă de către Instituţia Prefectului, se traduc în limba ţării de destinaţie de către un traducător autorizat, inclusiv apostila, după care se legalizează de către un notar public, iar în final traducerea legalizată se supralegalizează cu apostilă de către Tribunalul competent.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button