Expres

BRAŞOV. „Bicicleta beată” a poliţiştilor, prezentă duminică la Dream Family Festival

 

Poliţia Judeţeană Braşov pregăteşte o serie de activităţi ce vor avea loc duminică, în cadrul primei ediţii „Dream Family Festival”, organizate în perioada 22 – 24 iunie, pe platforma fostului Stadion Municipal.

Astfel, vor fi amenajate standuri pentru prezentarea tehnicii din dotarea structurilor de poliție rutieră, acțiuni speciale și criminalistic şi vor avea loc exerciții și demonstrații tactice ale polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum şi demonstrații cu câini de serviciu.

De asemenea, vor fi organizate work-shop-uri și jocuri cu caracter preventiv-educativ.

„Pe ecranele instalate în incinta festivalului vor rula spoturi video cu caracter preventiv realizate de Poliția Română, fiind oferite publicului materiale cu caracter informativ-preventiv. La standul colegilor din cadrul Biroului de Analiza și Prevenirea Criminalității participanții vor avea posibilitatea să probeze «bicicleta beată». Aceasta este creația unei agenții de marketing în scopul conștientizării persoanelor care folosesc frecvent bicicleta ca mijloc de transport asupra pericolelor folosirii acesteia sub influența băuturilor alcoolice. Dispozitivul are instalat sistemul Bi-Directional Control, ce încearcă reproducerea senzațiilor de lipsă de control și întârziere a reacțiilor, experimentate în cazul consumului de alcool”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, agent şef Gabriela Dinu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare