Expres

BRAȘOV. Biberonul sfânt

 

Cei care au asistat la botezul unei fetițe, pe nume Ana-Maria, la Biserica „Înălțarea Domnului”, din Podu Olt, în apropiere de comuna Hărman, județul Brașov, au avut parte de un moment înduioșător nemaiîntâlnit. Preotul Iustin Milu i-a impresionat cu gestul său, citind Sfânta Evanghelie în timp ce hrănea copila cu biberonul.

Scena a fost suprinsă și apoi descrisă pe blogul său de un fotograf profesionist, într-o postare cu titlul „Biberonul sfânt”.  

„Invariabil, toți bebelușii plâng la un moment dat. Așa s-a întâmplat la botezul Anei-Maria, pe care am fotografiat-o de curând. Ce ne-a uimit însă a fost momentul în care, după botezul propriu-zis, la citirea Sfintei Evanghelii, preotul a luat copilul într-o mână și biberonul în cealaltă și nu s-a sfiit să o hrănească pe micuța încreștinată în timp ce-i citea din cele sfinte. A fost un moment plin de candoare și bunătate, de grijă pentru suflet dar și pentru trup. Ne-am bucurat să fim acolo, parte din acel moment perfect pe care Ana-Maria va putea să-l descopere peste ani, în fotografiile sale”, a scris fotograful.

foto: www.beginnings.ro

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button