Expres

BRAŞOV. Beneficiarii Serviciului pentru Persoane fără Adăpost au parte de bucuria sărbătorilor datorită Bisericii Evanghelice

 

Beneficiarii Serviciului pentru Persoane fără Adăpost din cadrul Direcţiei de Servicii Sociale (DSS) Braşov au primit astăzi în dar haine, încălţări şi produse de igienă în valoare totală de 6.000 de lei, din partea Bisericii Evanghelice. Pachetele pregătite, aproximativ 70 la număr, au fost personalizate, conţinând obiecte pe măsura fiecărui beneficiar.

„Suma a fost colectată în luna ianuarie, în timpul octavei de rugăciune, și provine de la enoriașii bisericilor greco-catolică, catolică, evanghelică săsească (Biserica Neagră), evanghelică maghiară, unitariană și reformată. Este al zecelea an în care facem această colectă comună și în fiecare an ajutăm câte un centru de servicii sociale. Anul acesta am ales Centrul pentru Persoane Fără Adăpost, iar de achiziționarea obiectelor s-a ocupat Biserica Neagră”, a precizat Kassay Geza, preot paroh al Bisericii Reformate.

„Legătura Bisericii Negre cu acest centru este mai veche și i-am mai ajutat și cu alte ocazii. Ne bucurăm că și în acest an am reușit să ajutăm personele nevoiașe în urma acestei colecte și sperăm că donația noastră să le fie cu adevărat de ajutor˝, a declarat şi Brigitte Grosu, soră medicală la diaconia Bisericii Negre.

Numărul persoanelor fără adăpost care beneficiază de serviciile oferite de DSS Braşov este fluctuant. Spre exemplu, astăzi erau în Centrul Rezidențial pentru Persoane Fără Adăpost 26 de oameni (capacitatea fiind de 30), iar la adăpostul de noapte au dormit azi-noapte 36 de persoane (deşi capacitatea este de 50 de locuri).

Din aprilie 2016, Serviciul pentru Persoane fără Adăpost funcționează cu trei centre, respectiv Adăpostul de Noapte, Centrul Rezidențial pentru Persoane Fără Adăpost (unde beneficiarii pot locui pe o perioadă mai lungă, atât ziua, cât și noaptea) și Centrul de Zi de Informare si Consiliere.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare