BRAȘOV. Bărbat din Republica Moldova, depistat stând în condiții ilegale în oraș
Polițiștii de imigrări din Brașov au depistat, astăzi, un bărbat din Republica Moldova care nu a părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de ședere.
El a fost sancționat contravențional și este obligat, prin decizie de returnare, să părăsească țara în termen de 15 zile.
Bărbatul în vârstă de 51 ani a fost găsit pe raza municipiului Brașov.
„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul a intrat legal pe teritoriul României, în baza pașaportului și a acordului de desființare a regimului de viză pentru cetățenii moldoveni, însă la expirarea perioadei de ședere nu a părăsit țara și nici nu a făcut demersuri de obținere a permisului de ședere. Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis pe numele acestuia decizii de returnare, prin care este obligat să părăsească România, în termen de 15 zile. Totodată, străinul a fost sancționat sancționat și cu amendă contravențională în valoare de 400 lei”, se arată într-un comunicat remis de Serviciul pentru Imigrări Braşov.
Persoanele care au nevoie de informaţii referitoare la aplicarea prevederilor legale privind regimul străinilor în România pot suna la nr. de telefon 0268407500 int. 20356 şi tel./fax 0268324288 sau să acceseze site-ul www.igi.mai.gov.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.