BRAȘOV. Bani de la Minister, pentru reabilitarea termică a unui bloc de pe strada Hărmanului
Municipalitatea a primit recent 343.690 lei, prin Programul național privind creșterea performanței energetice la blocurile de locuințe, bani ce vor fi folosiți pentru lucrări de reabilitare termică a anvelopei la blocul cu opt etaje situat pe strada Hărmanului, nr. 11C.
Potrivit reprezentanților Primăriei Brașov, anul trecut a fost solicitată finanțare pentru patru blocuri și s-a primit aprobare, dar în 2016 s-au primit bani doar pentru două dintre clădiri (de pe Salviei 6 și Calea București 58), iar acum au venit banii pentru al treilea imobil, fără să se știe când vor fi oferiți și cei pentru al patrulea bloc, de pe strada Basarabia, nr. 16.
Programul prevede ca Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene să acopere 50% din cheltuieli, Municipalitatea 30%, iar asociația de proprietari 20%.
În cazul blocului de pe strada Hărmanului, urmează procedurile de achiziție a lucrărilor și a dirigenției de șantier. Valoarea este estimată la aproape 700.000 de lei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.