BRAŞOV. Avocatul Poporului face anchetă cu privire la tentativa de sinucidere a unui orfan dintr-un centru social
În urma materialului jurnalistic din Transilvania Expres cu referire la minorul care a încercat să se sinucidă înghiţind medicamente, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și efectuează o anchetă în acest caz.
Amintim că un adolescent în vârstă de 16 ani a încercat să se sinucidă chiar în ziua de Paști, în Complexul de servicii Hărman – Casa de tip familial Sf. Patrik, unitate aflată în subordinea Direcției pentru Protecția Copilului Brașov.
„Sesizarea din oficiu și ancheta vizează posibila încălcare a art. 34 și art. 49 din Constituția României privind dreptul la ocrotirea sănătății și protecția copiilor și a tinerilor. Conform articolului publicat de ziarul Transilvania Expres, în 11 aprilie 2018, «Minorul R.B.M, în vârstă de 16 ani, a avut o tentativă de suicid ingerând o cantitate însemnată de medicamente psihotrope. Adolescentul a fost transportat de urgență la Spitalul de Copii Brașov»”, se arată în comunicatul Avocatului Poporului.
În urma cercetărilor specifice, sursa citată vrea să lănurească împrejurările care au condus la producerea acestui eveniment, modul în care minorul a avut acces la medicamentepsihotrope, condițiile în care sunt păstrate astfel de medicamente, măsurile dispuse după acest incident.
citiţi şi
Update. BRAŞOV. Explicaţiile DGASPC cu privire la tentativa de sinucidere a unui orfan
BRAȘOV. Un copil dintr-un orfelinat a încercat să se sinucidă în ziua de Paști
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.