Expres

BRAȘOV. Aviz de la Comisia de Circulație, pentru PARCAREA SUBTERANĂ din zona gării

  • WhatsApp Image 2021-11-26 at 12.10.55_292960.jpeg
  • WhatsApp Image 2021-11-26 at 12.10.59_292962.jpeg
 

Proiectul de construire a unei parcări subterane în fața Gării Brașov și a unor pasaje pietonale care să subtraverseze bulevardul Gării a fost aprobat de Comisia de Circulație de ieri.

Proiectul de construire a parcării subterane se corelează și cu proiectul de amenajarea a unui nou terminal de transport, în zona din stânga gării (înspre centrul comercial Unirea), proiect pentru care s-a obținut autorizația de construire, conform reprezentanților Primăriei Brașov.

Parcarea va avea 3 niveluri subterane, cu 502 locuri, dintre care 151 de locuri la primul nivel subteran, 175 de locuri la cel de-al doilea și 176 de locuri la cel de al treilea, potrivit proiectului.

La primul nivel subteran vor fi amenajate 20 de locuri de parcare pentru persoane cu probleme locomotorii și 55 pentru autoturismele electrice, în prima fază, urmând o extindere cu încă 50 de locuri pentru autovehicule electrice și 6 locuri pentru autoturismele cu GPL.

Dimensiunile locurilor de parcare vor fi de 2.50m x 5.00m, cu excepția celor dedicate persoanelor cu deficiente locomotorii, care vor avea dimensiunile de 4,0 x 5,0 m.

Circulația va fi dirijată pe sensuri unice iar lățimea căii de circulație va fi de 6.00 m, inclusiv o zonă marcată, cu lățimea de 80 cm, destinată exclusiv traficului pietonal, la fiecare nivel.

Cele două pasaje subterane vor face legătura între zona gării/parcarea subterană și trotuarele de pe bulevardul Victoriei, unul la blocul „Căprioara“, iar celălalt la Piața Dacia.

Pasajele vor avea o lățime de 5.00 m și o înălțime de 2,50 m.

Propunerea proiectantului, după ce a corelat acest proiect cu cel al traseului 1 de biciclete, este ca trecerea de pietoni dintre hotelul Kronwell și blocul „Căprioara“ să rămână funcțională, iar cea spre Piața Dacia să fie desființată.

Parcarea va fi închisă la partea superioară de o dală urbană cu spații verzi și zonă pietonală. Spațiul propus se amenajează în fața Gării, în continuarea trotuarului pietonal, către o piațeta pietonală de tip dală urbană.

Monumentul aflat pe teren va fi relocat în spațiul central al dalei urbane, în axul Gării.

Conform Municipalității, pe spațiul verde vor fi plantați arbuști de talie mică și medie, în sol vegetal sau în jardiniere.

Nodurile de evacuare și acoperirea căilor de acces către pasaj de la nivelul dalei urbane sunt realizate din sticlă.

Studiul de fezabilitate și proiectul tehnic sunt realizate de SC Popp&Asociații SRL, cu subcontractant SC Global Proiect SRL şi terţ susţinător SC Architect-Service SRL, valoarea contractului fiind de 1.095.352,79 lei fără TVA.

 

Alte proiecte avizate în comisia de circulație de ieri:

– Construire locuințe colective, împrejmuire teren, pe str. Liviu Rebreanu f.n. – faza P.U.D. 4;
– Construire locuințe individuale înșiruite P+E și împrejmuire – str. Laurian Someșan f.n. – faza D.T.A.C., cu condiția ca propunerea din planul de situație să fie corelat cu obiectivul pentru care s-a solicitat certificat de urbanism;
– Construire locuințe colective, spații comerciale, birouri, apartamente, desființare construcții anexe, magazii, depozitări și împrejmuire – Str. Traian Grozăvescu nr. 9 – faza P.U.D, COSMOPOLIT CANTACUZINO.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare