BRAȘOV. Avem un erou-martir de care ne amintim o dată pe an

Eroul-martir Liviu Corneliu Babeş va fi comemorat astăzi, la 31 de ani de la sacrificiul său, în cadrul unui eveniment organizat de Asociaţia Luptătorilor, Răniţilor şi Urmaşii Eroilor Braşov – Decembrie 1989 şi de Asociaţia 15 Noiembrie 1987. Manifestările vor începe la ora 11, cu o întâlnire la crucea metalică din apropiere de pârtia Bradul din Poiana Braşov. O jumătate de oră mai târziu va fi oficiată slujba religioasă de comemorare, în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Poiana Braşov, urmată de depunere de coroane.

În 2 martie 1989, pârtia „Bradul” din Poiana Braşov era plină de schiori, cei mai mulţi dintre ei turişti străini. La un moment dat, acestora le îngheaţă sângele în vine, când observă o vâlvătaie pe schiuri coborând cu repeziciune pe pârtie. Torţa vie capătă un traseu haotic şi, după câteva zeci de metri, se prăbuşeşte lângă un brad la marginea pârtiei. Cu ultimele puteri, omul scoate de sub haină o hârtie îngălbenită, neatinsă de foc, pe care scrie: „Stop murder! (Opriţi crima!) Braşov ­-Auschwitz!”. Este Liviu Corneliu Babeş, un braşovean care găseşte astfel calea de evadare dintr­-o lume aberantă, dintr-­o societate care seamănă din ce în ce mai mult cu un lagăr. Dar acţiunea sa depăşeşte limitele unui gest individual de suicid. Liviu Corneliu Babeş face sacrificiul suprem deliberat, cu un scop politic, pentru a atrage atenţia opiniei internaţionale asupra crimei la care este supus poporul român de către dictatura ceauşistă. Mobilizată rapid, Securitatea intervine şi îl transportă pe Babeş la spital, unde moare în scurt timp. Temuta instituţie represivă îşi continuă „opera” de escamotare a adevărului, de denigrare a omului Liviu Corneliu Babeş, şi implicit, de discreditare, de pângărire a gestului său. Însă, turiştii care s­-au aflat atunci pe pârtie, după ce şi­-au revenit din şocul produs de teribila imagine, au avut grijă să spună adevărul şi să împrăştie vestea despre ororile din România care îi împing pe oameni la astfel de gesturi.

Martori la istorie

Unul dintre turiștii martori la autodafe-ul  brașoveanului este scoțianul Douglas Wallace (foto 2), prezent la comemorarea a 25 și la 30 de ani (în 2019). Wallace a fost primul care a ajuns lângă el când a început să coboare pârtia Bradul în flăcări. Scoţianul, care pe atunci avea 24 de ani, şi-a dat haina de pe el ca să stingă flăcările ce îl ardeau pe om de viu. „Brutal! Crunt! Nu înţelegeam despre ce este vorba. La început am crezut că este vorba despre un accident. Când flăcările au început să se ridice la câţiva metri în aer…a fost pur şi simplu îngrozitor. Un coşmar. Nu aş dori asta nimănui!”, a spus Douglas Wallace în 2014, când a fost prima dată prezent la comemorarea lui Babeș. Întrebat ce crede despre sacrificiul românului, dacă a meritat sau nu, scoţianul a răspuns cât se poate de natural: „Simplul fapt că nu mai trăieşti sub teroare… spuneţi-mi voi! Trăiţi aici! Trebuie să fi meritat, să existe şi o latură pozitivă a tot ceea ce s-a petrecut atunci. Niciodată nu aş fi crezut că o să am o conexiune de acest gen cu România!”, a afirmat Douglas Wallace, pe care Securitatea a încercat să-l convingă că Babeș era nebun și să-l „mituiască” cu o haină veche, ponosită, în locul celei arse.
Scoţianul, însă, convins că a luat parte la un eveniment marcant pentru el şi pentru români deopotrivă, s-a dus glonț la presă să relateze ceea ce a văzut. Câteva zile mai târziu, The Sunday Times şi cele mai importante cotidiene din lume scriau despre brașoveanul care şi-a dat foc în semn de protest faţă de regimul opresiv care îi conducea ţara.

„EL a făcut gestul acela pentru toţi”

Liviu Corneliu Babeş s-­a născut în 10 septembrie 1942 şi a lucrat ca tehnician la o întreprindere de materiale de construcţii. Era căsătorit şi avea o fetiţă. Etelka Babeş a afirmat adesea că soţul său era un om obişnuit, dar şi un pictor amator, unul despre care specialiştii afirmă că era foarte bun. Ultimele sale creaţii se numesc, sugestiv, „Tăvălugul” (căruia, prin gestul său suprem, a refuzat să i se supună, pentru a nu se pierde pe sine) şi „Grota cu măşti”. Etelka Babeş mai spune că soţul său era un om responsabil până în cele mai mărunte gesturi, revoltat de delăsarea celor din jurul lor, de atitudinea lor de acceptare a absurdului zilnic ­ şi credea că, dacă ar fi trăit astăzi, i-ar fi fost foarte greu, fiindcă „nu accepta să ne lăfăim în mocirlă”. Soţia lui Babeş a afirmat adeseori că autorităţile au o mare răspundere faţă de cei care s­-au jertit pentru democraţie, de a face ca toţi românii să aibă o soartă mai bună, nu doar cei din „vârf”. „Oamenii nu se gândesc că el a făcut gestul acela pentru toţi”, spune şi acum, cu amărăciune, Etelka Babeş.

După Revoluţie, primii care s-au gândit să îi păstreze vie memoria şi să perpetueze recunoştinţa faţă de acesta au fost membrii Asociaţiei „15 Noiembrie 1987” Braşov. 
I-au ridicat o cruce lângă pârtie, pe locul unde s-­a prăbuşit în flăcări. An de an, „novembriştii” s-­au dus pe pârtie însoţiţi de un preot care a ţinut o slujbă de pomenire şi au depus o coroană de flori la crucea lui Liviu Corneliu Babeş, însoţiţi sau nu de autorităţi. Babeş a fost declarat târziu membru post-­mortem al Asociaţiei Urmaşilor şi Răniţilor Revoluţiei din Decembrie 1989.

Familia eroului a avut mult de suferit şi înainte, şi după ’89, chiar din partea celor care ar fi trebuit să îi respecte memoria şi să îi fie recunoscători, pentru că fără oameni ca el nu ar fi ajuns în funcţiile pe care le ocupă. Gestul lui Babeş a fost al doilea protest anticomunist după cel din 1987 făcut de muncitorii de la Steagul Roşu. Deşi Babeş a fost comparat mereu cu Jan Palach, studentul care şi-a dat foc pe treptele Muzeului Naţional din Praga, în 19 ianuarie 1969, în semn de protest faţă de intervenţia Uniunii Sovietice în Cehoslovacia şi a devenit simbol naţional, comemorările lui Babeş nu seamănă deloc cu cele ale slovacului.
Autoritățile locale anunță de ani buni că încearcă să găsească fonduri pentru realizarea unui monument închinat lui Liviu Corneliu Babeș, ba chiar au organizat şi un concurs, dar nimic nu s-a concretizat. Pe lângă crucea lui L.C. Babeş (greu de găsit de către cei care nu ştiu de ea), de lângă pârtia Bradul, tot în Poiană, lângă biserică se mai află un mic monument dedicat lui L. C.Babeș.