Expres

BRAȘOV. Autoturism parcat, avariat de un șofer beat / Conducător auto din Neamț, cercetat penal după un control pe Ocolitoare

  • politie_7.png
 

Un bărbat de 53 de ani, care șofat în stare de ebrietate, ieri dimineață, pe str. Ciocanului din Brașov, a avariat un autoturism parcat. Din fericire, evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime!

„Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,37 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Tot ieri, în jurul orelor 12.30, polițiștii de la Serviciul Rutier Brașov au oprit în trafic, pe Ocolitoarea Brașovului, un bărbat în vârstă de 30 ani, din județul Neamț, care conducea un autovehicul fără a respecta limita legală de viteză prevăzută pentru acel sector de drum.

„Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are reținut permisul de conducere, pentru abateri rutiere săvârșite anterior, neavând astfel dreptul de conduce autovehicule pe drumurile publice”, a precizat comisarul de poliție Alina-Maria Ivan.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Șoferul a fost înregistrat cu aparatul radar rulând cu o viteză de 155 km/h, pe un sector de drum limitat la 90 km/h.

 FOTO – ARHIVĂ


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare