BRAȘOV. Autobuzul etajat va circula pe linia 20B
De sâmbătă, 6 august, operatorul de transport RATBV va pune în circulație autobuzul supraetajat, pe un traseu dedicat vizitării centrului istoric și pe drumul spre Poiana Brașov, până în zona Belvedere, pentru a le oferi turiștilor, dar și brașovenilor, o nouă experiență de vizitare a orașului de la înălțime.
„Începând de sâmbătă, 6 august, brașovenii și turiștii se vor putea bucura de oraș pe linia 20 B, un autobuz supraetajat turistic, care va face un traseu prin Centrul Vechi, spre Poiana Brașov până la Belvedere și apoi înapoi în Centrul Vechi. Biletele vor costa 6 lei și se vor putea folosi biletele de pe linia 20, cele pentru Poiana Brașov, iar cea mai avantajoasă modalitate este de a cumpăra abonamentul de o zi de 12 lei, astfel că se vor putea bucura de transportul public în comun pentru toată ziua. Îi invităm, așadar, pe toți doritorii să se bucure de autobuzul turistic”, a explicat viceprimarul Flavia Boghiu.
Traseul pe care va circula noua linie 20 B este: Livada Poștei – Str. Mureșenilor – Str. George Barițiu – Șirul Gh. Dima – Str. C-tin Brâncoveanu – Str. Prundului – Șirul Ludwig van Beethoven – Str. George Barițiu – Str. Mureșenilor – Bd. Eroilor – Bd. 15 Noiembrie – Str. Agrișelor – Str. Iuliu Maniu – Str. Nicolae Iorga – Str. Lungă – întoarcere în giratoriul Str. Lungă (la intersecția cu str. Stadionului și Calea Făgărașului) – Str. Lungă – Șirul Livezii – Str. Stejărișului – parcare Belvedere (oprire și staționare cca. 10 min.) – Str. Stejărișului – Șirul Livezii – Livada Poștei. Lungimea traseului este de 18,4 km.
Autobuzul va circula decapotat (fără acoperiș), la o frecvență de 60 de minute și va opri în stațiile: Livada Poștei – cap de linie, Piața Unirii, Teatrul Dramatic, Primărie, Astra (Mielul Alb), Biserica Evanghelică Bartolomeu, Belvedere.
Programul de circulație este de luni până vineri, între orele 16:00 și 21:00, iar sâmbătă și duminică, între orele 14:00 și 21:00.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.