BRAȘOV. Autobuze mai mari, controlori mai mulți
Așa cum am anunțat, la solicitarea cetățenilor, RATBV a suplimentat, în zilele de vineri, 1 noiembrie 2019, și sâmbătă, 2 noiembrie 2019, capacitatea de transport pe linia 41, care asigură legătura între capătul de linie Livada Poştei şi staţia „Cimitirul Central” (capăt de linie în cartierul Stupini). Modificarea a fost determinată de fluxul mare de călători ce se înregistrează în fiecare an, în această perioadă, pe tronsonul menționat (1 noiembrie – Ziua Morților, iar anul acesta, 2 noiembrie a fost Sâmbăta morților la ortodocși – Moșii de toamnă).
Suplimentarea capacității de transport a fost însoțită și de o intensificare a activității controlorilor, sâmbătă, mai ales pe linia menționată. I-am întâlnit atât la dus, cât și la întors, dar și pe alte două linii de transport. Nimic rău în asta, doar că „zelul” acestora a fost neobișnuit pentru final de săptămână și a semănat cu cel din timpul Oktoberfest, când la urcarea de la capătul de linie Stadionul Municipal călătorii erau obligați să valideze imediat cardurile și biletele, chiar dacă autobuzul mai staționa și astfel pierdeau din cele 50 de minute de valabilitate.
Revenind la Sâmbăta Morților, verificarea de pe linia 41 a fost și selectivă, unii călători fiind ocoliți, mai curând din neatenția controlorilor. În schimb, două adolescente fără bilet/card au fost coborâte la prima stație, iar o femeie a fost amendată, pentru că a întârziat validarea biletului. De fapt, controlorul a acuzat-o că nici nu intenționa să-l valideze, deși el se postase în fața aparatului, blocându-i accesul, chiar în aceeași secundă când femeia, aflată pe scaun lângă validator, întindea mâna, după ce scotocise în poșetă, să „composteze” biletul. A urmat o „morală” spusă pe un ton ritos: „nu ne căutăm biletul după ce ne așezăm în autobuz, urcăm cu el în mână”,„nu aveați intenția să faceți biletul, nu mai mințiți, numai când m-ați văzut”, „aveți buletinul, nu vreți să-l dați, chem Poliția și luați 500 de lei amendă”, „nu-mi dați legitimația de serviciu, în România, ne legitimăm cu buletinele, că de aceea s-au făcut” etc. Pentru că voia să ajungă la serviciu și se temea că nu va fi lăsată să coboare la stația respectivă, femeia a plătit biletul contravențional de 60 de lei, dar părea decisă să conteste.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.