BRAȘOV. Au jucat ajutorul social la „păcănele”. Acum trebuie să dea banii înapoi
Peste 160 de brașoveni, sprijiniţi financiar de către stat, trebuie să restituie o parte din ajutorul primit. Aceştia au omis să declare veniturile obţinute din jocuri de noroc, dar au fost depistați în urma verificărilor încrucişate făcute de reprezentanţii unor instituţii. Mii de asistați din toată țara, care joacă la „păcănele” sau pariuri sportive și nu declară veniturile, sunt în aceeași situație, relatează Știrile Pro TV.
Situațiile au fost descoperite ca urmare a unor măsuri dispuse de Curtea de Conturi către Agenţia Judeţeană de Prestaţii şi Inspecţie Socială (AJPIS). S-a cerut verificarea unor dosare privind alocaţia pentru susţinerea familiei șu venitul minim garantat deoarece exista suspiciunea că beneficiarii au realizat venituri nedeclarate din jocuri de noroc, premii sau aveau depozite bancare mai mari de 3.000 de lei. Conform sursei citate, în județul Brașov, 168 de oameni sunt bănuiți că au câștigat la păcănele sau pariuri sportive peste 250.000 de lei, bani pe care nu i-au declarat. Cel mai norocos asistat social ar fi adunat astfel peste 100.000 de lei.
Mulți nu înțeleg ce legătură are ajutorul social cu pariurile sau jocurile. Legea spune, însă, că orice venit trebuie declarat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.