Expres

BRAŞOV. Au început lucrările de reabilitare şi la cinematograful Astra

 

Proiectul prin care sunt reabilitate cinematografele din municipiul Braşov este în plină desfăşurare. Cinematograful Patria este funcţional din 2013, anul trecut au început lucrările la imobilele în care au funcţionat cele cunoscute de braşoveni ca Modern şi Popular, iar luni au fost demarate lucrările de reabilitare şi la cinematograful Astra. Acesta din urmă este ultimul contract de lucrări de reabilitare a fostelor cinematografe pe care municipalitatea şi le-a propus să le redea comunităţii braşovene. 

Astăzi, primarul George Scripcaru a fost pe şantierul de la Astra. Edilul a declarat: „Mă bucur că am ajuns în această etapă în care, deja, la toate cele trei foste cimatografe – Astra, Modern şi Popular – au început lucrările de reparaţii. După cum am mai spus și cu alte ocazii, nu poți dezvolta viaţa socială şi culturală a unui oraş doar finanţând instituţiile de cultură şi proiectele culturale, ci trebuie să asiguri şi infrastructura necesară. Prin aceste investiţii încercăm să creăm o serie de centre multifuncționale de petrecere a timpului liber în cât mai multe zone ale oraşului. Astăzi suntem la fostul cinematograf Astra, unde vom crea două spații noi pentru activitățile culturale și sociale. În primul rând, vom avea o sală de cinema, dar într-o abordare diferită de ceea ce înseamnă sala de cinema clasică. Aici vom îmbina confortul celor care vin să vadă un film și capacitatea de adaptare a sălii la cât mai multe tipuri de evenimente”.

Scripcaru a amintit ceea ce ni s-a spus şi anul trecut, când lucrarea a fost scoasă la licitaţie, şi anume, că sala Astra va avea o capacitate de 124 de locuri, la mese și pe canapele. Deasupra sălii de spectacole se va amenaja, prin construirea unui planșeu, o sală de conferințe cu 130 de locuri, care va putea oferi spațiul necesar pentru desfășurarea de evenimente.

„Toate aceste investiții în fostele cinematografe vor asigura infrastructura pentru dezvoltarea vieții culturale la nivelul orașului nostru. Astfel, pe lângă Astra, avem sală de concerte şi cinematecă la Patria, vom avea, la Modern, un centru cultural dedicat în principal copiilor, iar la Popular vom avea un punct de atracţie pentru ceea ce înseamnă industria de spectacol”, a spus primarul municipiului Braşov.

Potrivit datelor prevăzute în contract, termenul de execuţie al lucrărilor la cinematograful Astra se întinde pe 24 de luni, iar valoarea contractului este de aproximativ 7,5 milioane de lei, fără TVA. 

Imobilul cu pricina, cunoscut de braşoveni cinema Astra, a fost construit la sfârşitul sec. al XIX-lea, fiind iniţial o clădire cu două niveluri, cu o amprentă la sol în forma literei U. Clădirea, structurată ca S+P+2E+Pod, este amplasată la limita proprietăţii pe trei laturi şi alipită de altele ce sunt ridicate în aceeaşi perioadă. 

Clădirea a avut destinaţii administrativ-culturale, iar de-a lungul anilor a suportat intervenţii cu modificari şi amenajări necesare bunei funcţionari.

 citiţi şi

BRAȘOV. Fostul cinematograf ASTRA va fi reabilitat


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
6 luni în urmă

[…] spiritul sărbătorilor de iarnă, Cinema Astra din Brașov vă invită să vă bucurați de o selecție remarcabilă de filme de artă și […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare