Expres

BRAŞOV. Au cerut şase salarii compensatorii, primesc unul

 

Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) Tetkron, formată din membrii Consiliului Local, mai puţin viceprimarii, s-a întrunit din nou astăzi, pentru că la reunirea de ieri, ce a avut loc după şedinţa ordinară şi cea de îndată a CL, a lipsit conducerea societăţii de termoficare.

Consilierul local Ciprian Bucur, care este şi preşedintele „Comisiei Tetkron”, a precizat că până în 20 august cei 104 salariați concediaţi își vor primi un salariu compensatoriu, care ar putea fi primul dintre cele şase solicitate de disponibilizaţi şi de altfel prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă pe unitate. „Diferența, până la cele șase salarii compensatorii prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, va fi achitată în funcție de situația financiară a societății”, a explicat consilierul local.

Pentru plata acestui salariu e nevoie de 230.000 de lei, sumă brută, salariul mediu net al unui angajat la Tetkron fiind de 1.700 de lei.

La ședința de astăzi a participat și contabilul Tetkron, care a prezentat situația financiară a societății, invocând faptul că în lipsa bugetului societatea nu poate achita salariile compensatorii. „AGA a decis ca până marți conducerea societăţii să prezinte un buget, în care să includă inclusiv plata unui salariu compensatoriu pentru cele 104 persoane disponibilizate. Săptămâna viitoare este programată o nouă ședință a AGA în care să se aprobe acest buget şi plata primelor salarii compensatorii până la data de 20 august. Angajaților aflați pe lista de disponibilizări li s-a făcut lichidarea la zi, iar Tetkron poate efectua cheltuieli în luna august de maxim 1/12 din cele efectuate în anul 2015, lunar”, a menţionat Ciprian Bucur.

Unii dintre salariații Tetkron care au fost disponibilizați începând de ieri, dar şşi cei 63 păstraţi, care îşi pierd obiectul muncii odată cu înfiinţarea noului serviciu public de termoficare, ar putea fi preluaţi de acesta. Însă asta nu se face automat, ci în urma unui concurs. „Important pentru noi este ca la noul serviciu să angajăm oameni bine pregătiți și cu experiență în acest domeniu”, a mai spus consilierul local, mandat de colegii săi să facă demersurile pentru crearea înlocuitorului Tetkron.

Asociațiile de proprietari, chemate să facă un „inventar” al debranșaților

Pe de altă parte, în ședința de plen de vineri, Adunarea Generală a Asociaților a mandatat conducerea Tetkron ca până în 10 august să obțină de la asociațiile de proprietari o evidență clară privind numărul apartamentelor debranșate şi al celor racordate la sistemul centralizat de termoficare. „Avem nevoie de o situație reală a numărului de beneficiari racordați la sistemul centralizat de termoficare, pentru a putea pregăti bugetul acestui serviciu”, a argumentat Bucur. De asemenea, un astfel de inventar va permite identificarea imobilelor în care țevile nu au fost tăiate de firmele de specialitate. Anul trecut, din cauza debranșărilor „improvizate”, s-au produs inundații în momentul în care au fost încărcate rețelele de distribuție.

Citiţi şi:

UPDATE BRAŞOV. Disponibilizaţii de la Tetkron cheamă în instanţă societatea şi Consiliul Local

BRAŞOV. „Nu avem cum să dăm de mâine apă caldă”

BRAȘOV. Tetkron are din nou licență de operare. Fără folos!

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button