BRAŞOV. Astăzi e zi de „lectură” în Parcul Titulescu
Cei care vor trece astăzi prin Parcul Central „Nicolae Titulescu” pe aleea dinspre Bulevardul Eroilor vor putea intra în Biblioteca Vie, pentru a citi „cărţi vii”, persoane din categorii variate care se confruntă cu diverse prejudecăţi în viaţa de zi cu zi, fiind supuse stereotipurilor şi chiar discriminării. Acţiunea poartă numele „Întâlneşte-ţi prejudecata la Biblioteca Vie!” şi este organizată de către Asociaţia de Servicii Sociale SCUT. Evenimentul constituie o punere în practică a unui concept internaţional, ce îşi propune să promoveze respectul pentru drepturile omului, diversitatea în toate formele ei şi să stimuleze dialogul între oameni. Participarea la Biblioteca Vie, deschisă până la ora 18.00, este gratuită. Cititorii pot împrumuta în acest an 40 de „cărţi vii”, printre care omul din spatele dizabilităţii, un fost tânăr instituţionalizat, criminalistul, activistul de mediu, yoghinul, revoluţionarul, voluntarul nevăzător, o tânără de etnie romă.
Biblioteca Vie funcţionează ca o bibliotecă obişnuită: cititorii, întâmpinaţi de un bibliotecar, împrumută cărţi pentru o perioadă limitată de timp, le „citesc”, după care le „restituie”. Diferenţa constă în faptul că, de această dată, cărţile sunt reprezentate de oameni.
Evenimentul vine în întâmpinarea discriminărilor de orice fel, pe fondul prejudecăţilor individuale. Pe de-o parte, cărţile vii, voluntari în cadrul acestui eveniment, au ocazia de a vorbi deschis despre viaţa lor şi cine sunt ei, persoanele din spatele etichetelor sociale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.