Expres

Brașov. Asistentul medical acuzat de abuz sexual și violarea a trei minore a fost ACHITAT de Judecătoria Zărnești

 

Vasile Grosoșiu, președinte al Asociației Salvatorilor Voluntari pentru Situații de Urgență, a fost achitat astăzi, 3 august, în cadrul procesului în care era acuzat de abuz sexual și violarea a trei minore.

„În dimineata zilei de 05.08.2014 copilul a mers la doctor, în camera acestuia, pentru o durere de burtă, fetița bănuind că nu i-a priit ceva la micul dejun. După ce a intrat în cameră, Grosoșiu Vasile a încuiat ușa cu zăvorul, i-a dat 2 tablete (paracetamol), apoi a insistat ca fetița să se dezbrace”, scrie în plângerea penală făcută imediat după evenimentul neplăcut.

Asistentul medical, în vârstă de 58 de ani, trebuia să aibă grijă de sănătatea mai multor copii veniți în Tabăra de la Cabana Himalaya din Râșnov, organizată sub egida Club Sportiv Eco-Alpin. Conform părinților celor 3 minore, se pare că asistentul medical și-a depășit cu mult atribuțiile.

“Mamă, am crezut că scap !”

Conform unei plăngeri penale făcută de unul dintre părinții ai căror copil a fost abuzat sexual, Vasile Grosoșiu s-a „jucat” de-a ginecologul cu minorele aflate în tabăra de la Râșnov.

Asistentul medical a pus fetițele să se dezbrace pentru a le controla de o așa zisă infecție urinară, chiar dacă pregătirea medicală nu îi permitea acest lucru.

„Grosoșiu i-a tras pantalonii si chiloții, în jos, cu forța, începând să o frece între picioare. La un moment dat cineva a bătut la ușă. Copilul mi-a spus «Mamă, am crezut că scap!». Grosoșiu i-a spus să-și tragă chiloții si pantalonii, după care a răspuns la ușă. La ușă era o instructoare care-l chema jos la o sedință tehnică. Grosoșiu i-a raspuns că va coborâ după ce consultă o fetiță. A închis iarăși ușa cu zăvorul, i-a tras din nou pantalonii și chiloții copilului, în jos, și a întins-o pe pat cu fața în sus. Fetița era foarte speriată, tremura din toate încheieturile și ținea genunchii strânși, moment în care Grosoșiu i-a depărtat picioarele cu forța. Din acest moment fetița a mai povestit că doctorul i-a băgat o pastilă foarte mare în anus și degetele în zona genitală”, povestește mama unei fetițe, în plângerea penală.

Vasile Grosoșiu ar fi pretins că este medic ginecolog pentru a le convinge pe fete să se dezbrace, în cele din urmă recunoscând, în fața magistraților, că nu avea pregătirea medicală pentru a tratarea bolilor închipuite de el.

„De aici, copilul se blochează, începe să plângă și nu mai relatează nimic despre cele întamplate în continuare și despre părăsirea camerei”

Fetița familiei din Bacău urmează consultații psihologice chiar și la un
an după incident, medicii constantând totodată o instabilitate
accentuată și lipsa de cooperare cu medici și asistenți de sex masculin.

„Grosoșiu genera discuții în cadrul cărora le povestea despre femei
însărcinate care refuzau să nască cu el, spunându-le că ele ar trebui
să aibe încredere și să nască cu el. Convingerea copilului, precum că
Grosoșiu este medic a fost cu atât mai mare întrucât acesta deținea o
maşină tip ambulanță”, povestește M.L. în plângerea penală, înaintată Poliției Brașov.

“Nu mă mai dezbrac, niciodată, în fața nimănui”

Copilul a refuzat categoric, cu lacrimi în ochi, să meargă la Institutul de Medicină Legală pentru prelevarea unor probe, chiar și în prezența părinților și a angajaților de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Cum s-a apărat inculpatul, în fața magistraților, la acuzația de abuz sexual?

„Fata a venit sus, la acest cabinet, am rugat-o să se întindă pe pat, să se dezbrace, s-a dezbrăcat singură, am început examinarea, am palpat-o pentru a vedea dacă organele abdominale răspund, prin durere şi îmi aduc aminte că după palparea abdomenului, inclusiv ganglionii inghinali, am avut un moment, în care nu am ştiut ce are, negăsind nimic… În mod deosebit, la C.M.(n.r.14 ani, anul trecut) nu am tras şi nu am forţat de hainele ei, fata nu a plâns, a colaborat în examinare. I-am spus că îi dau un calmant, i-am spus întoarce-te pe burtă ca să-ţi pun un supozitor. Supozitorul îl pun eu, pentru că într-un caz, nu în tabără, o mămică i l-a pus în gură“, afirma Grosoşiu în timpul procesului.
La întrebarea procurorului, dacă a tras vreo minoră de clitoris, acesta afirmă că „la vârsta de 11 ani, clitorisul nu are volum, se dezvoltă după începerea vieţii sexuale“.

Vasile Grosoșiu a fost achitat de judecătoarea Simona Taus din cadrul judecătoriei Zărnești, decizia fiind contestată de procurorul de caz. Dosarul se va muta la Tribunalul Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare