Expres

BRAȘOV. Asfaltare în bătaie de joc pe trotuarele de pe Carpaților

  • IMG_3760_222653.JPG
  • IMG_3762_222654.JPG
  • IMG_3772_222650.JPG
  • IMG_3773_222651.JPG
  • IMG_3768_222656.JPG
  • IMG_3774_222657.JPG
  • IMG_3769_222658.JPG
 

Un cititor myTEx.ro ne-a trimis, într-un mesaj pe pagina de Facebook, sub titlul „Asfaltare 2016” o fotografie a unei porțiuni de trotuar de pe Strada Carpaților, care a fost recent asfaltată, la care a adăugat comentariul „Cred că este direct pe pământ și direct bătaie de joc pe bani publici”.
Într-adevăr, la fața locului am găsit o bucată de asfalt cu două petice, dintre care unul mai mare și mai recent. Alături au rămas resturile vechiului covor asfaltic și din materialul folosit la turnare. Trotuarul mărginește canalul Timiș, ascuns sub plăci de beton, peste care este o parcare. „A fost și mai rău aici. S-a vălurit, mai ales când a fost ploaia aceea mare și a ieșit apa! Acum e cât de cât reparat, netezit”, ne-a spus o tânără ce împingea căruciorul copilului. „Așa e peste tot, cu lucruri făcute de mântuială! Nu știu de ce vă mirați”, a fost replica altui trecător.
Și peste drum trotuarul arată rău. De fapt, ambele trotuare sunt străbătute longitudinal, cât e Strada Carpaților de lungă, de un „șanț” ce arată că s-au făcut săpături pentru îngroparea unor cabluri. A fost asfaltat, dar a rămas nu doar inestetic, ci pe alocuri cu diferență de nivel. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button