BRAȘOV. Artificii din mai multe puncte din oraș, de Anul Nou
Primarul Allen Coliban a declarat, în această seară, în cadrul unui nou episod din „Jurnalul Primarului”, că în noaptea dintre ani vor fi date artificii din mai multe puncte din oraș, astfel încât brașovenii să le poată admira de acasă. Decizia vine în contextul pandemiei de COVID-19.
„Pentru Anul Nou, ne adaptăm situației pandemice și vom avea focuri de artificii din mai multe puncte din oraș, astfel încât ele să fie vizibile de la voi de acasă, să puteți să vă bucurați de momentul trecerii dintre ani cu aceste artificii vizibile de la geamul vostru”, a precizat edilul.
Cât privește Crăciunul, primarul a amintit că „avem brad, avem luminițe, avem și căsuțele de lemn montate în Piața Sfatului, pe două dintre laturile Casei Sfatului”, urmând ca acestea să fie deschise din 18 decembrie, conform calendarului făcut public de Primărie. La căsuțe nu se vor vinde, însă, produse care să poată fi consumate acolo, dată fiind pandemia – detalii AICI.
Tot în cadrul „Jurnalului Primarului”, Coliban a vorbit despre situația politică la nivel național, despre sportul brașovean și despre contracte.
VEZI ȘI:
BRAȘOV. Contractele Primăriei, scoase la vedere
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.