BRAȘOV. Aproximativ 600 de polițiști vor veghea județul în minivacanța de Sfânta Maria
Aproximativ 600 polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov vor fi la datorie, în perioada 15 – 18 august, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, pe durata minivacanței prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
„În perioada menţionată, sunt preconizate a se desfășura manifestări religioase și cultural – artistice cu participarea unui public numeros precum și prezența unui important număr de turiști pe raza județului. Printre prioritățile polițiștilor se numără prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente ce ar putea afecta liniştea comunității, dar şi intervenția rapidă, la nevoie sau când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale”, a explicat purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, subcomisar Alina Ivan.
În această perioadă, vor fi organizate 237 patrule de siguranţă publică.
Pentru fluidizarea traficului rutier și prevenirea accidentelor rutiere grave, 150 polițiști rutieri vor fi prezenți pe drumurile naționale și județene. „Recomandăm cetățenilor să apeleze cu încredere la cel mai apropiat polițist ori să sune la numărul unic de urgență 112 în caz de nevoie sau dacă au cunoștință despre comiterea vreunei fapte antisociale”, au transmis reprezentanții IJP Brașov.
Recomandările Poliției:
1. În cazul în care plecați de la domiciliu:
-rugați un vecin de încredere să țină sub observație casa și să anunțe imediat poliția dacă observă o persoană suspectă care staționează fără motiv în fața ușii sau care încearcă să descuie ușa;
-spuneți numai persoanelor de încredere când plecați de acasă pentru mai multe zile;
-închideți și asigurați la plecare toate ușile și geamurile casei, ușa de la balcon, geamul de aerisire de la baie;
pregătirele de deplasare să fie făcute cât mai discret;
-obiectele de valoare sau banii lichizi vor fi întotdeauna în atenția infractorilor, deci nu le lăsați în locuință;
dacă sunteți abordați de diferite persoane, care vă solicită nejustificat sume de bani ori bunuri, nu dați curs unor astfel de solicitări și nu-i primiți în locuință;
-să nu postați pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că dețineți în casă bunuri de valoare sau că sunt plecați de acasă.
Pentru orice infracțiune la care sunteți victimă sau martor, apelați numărul unic de urgență 112!
Rețineți cât mai multe detalii despre autor: înfățișare, particularități, direcția în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc. și comunicați toate amănuntele poliției!
2. Recomandări pentru părinți:
-asigurați-vă că nu vor spune nici unei persoane care este programul familiei;
-supravegheați activitatea copilului dumneavoastră pe Internet;
-amintiți-le că trebuie să respecte regulile de circulație atunci când circulă pe stradă în calitate de pieton sau atunci când merg la plimbare cu trotineta, bicicleta ori patinele cu rotile;
-asigurați-vă că locurile în care se joacă sunt sigure, departe de traficul rutier, clădiri în construcție/dezafectate, lacuri sau râuri.
3. Pentru a nu fi victima furturilor din buzunare:
-nu vă etalați bunurile de valoare pe care le aveți asupra dumneavoastră;
-nu vă lăsați geanta, bagajele sau alte bunuri nesupravegheate în locuri publice;
-să aveți, în permanență, grijă de obiectele/bunurile pe care le aveți asupra dumneavoastră și de care vă folosiți în public.
4. Pentru deplasarea în siguranță cu autovehiculul, polițiștii rutieri brașoveni vă recomandă:
-să respectați normele legale privind circulația pe drumurile publice;
-să respectați regulile de circulație și semnificațiile indicatoarelor rutiere;
-să adoptați o conduită preventivă în trafic și să conduceți cu o viteză adaptată, în permanență, la condițiile de trafic;
-să efectuați depășiri în condiții de siguranță;
-să nu conduceți autovehicule sub influența băuturilor alcoolice-consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacție și precizia mișcărilor și poate determina scăderea acuității vizuale și auditive a conducătorilor auto.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.