Expres

BRAŞOV. Aprobare, astăzi, pentru amenajarea „Pieţei Sfatului” din faţa Prefecturii

 

Proiectul de reamenajare și transformare a spaţiului de la Modarom-Star în zonă pietonală, cu o piață care să mărginească Bulevardul Eroilor, a primit astăzi avizul Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și al Comisiei de Circulaţie a municipiului.

Proiectul a fost aprobat în forma propusă de proiectant, firma de arhitectură JB Architecture (JBA), după cum au anunţat reprezentanţii Primăriei Braşov.

„A fost ultimul aviz important pe care a trebuit să-l obținem, în afara celui de mediu, care nu credem că va crea probleme. În scurt timp vom elabora documentația finală și vom preda municipalității Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) care echivalează cu un studiu de fezabilitate, pentru că oferă valoarea estimată a proiectului, iar apoi primăria va organiza o nouă licitație pentru proiectul tehnic și lucrările de execuție. Din punctul nostru de vedere, lucrările pot fi etapizate pe spații, iar spațiul principal, noua piață, va intra în execuție după ce se va stabili exact soluția pentru parcarea subterană”, a explicat arhitectul Johannes Bertleff, proiectant, fost președinte al Ordinului Arhitecților Brașov și cel care a prezentat astăzi proiectul Comisiei de Circulație.

Spațiul a fost regândit ca o piață în fața Prefecturii, care va fi contrapunctul Pieței Sfatului, un al doilea pol urban la capătul străzii Republicii, conform sursei citate. Acolo va fi amenajată şi o fântână arteziană. Conceptul permite utilizarea spațiului și pentru diferite evenimente.

„Breteaua Eroilor dintre Star și Modarom va fi transformată într-o pădure urbană, cu arbori de talie mai mare, care vor fi plantați gata crescuți, completată cu un șir de arbori pe Postăvarului în zona facultății. În rest sunt șlefuiri de detalii care înlesnesc și îmbunătățesc spațiile publice gândite pentru pietoni, însă favorizează și dezvoltarea micilor afaceri din zonă. Mă refer aici la strada Politehnicii și la trotuarul din dreptul Colegiului Unirea, care va fi și el lărgit și amenajat”, a mai explicat Johannes Bertleff.

Primarul George Scripcaru s-a arătat încântat de proiect.

„Proiectantul cu care avem contract a obținut astăzi avizul Comisiei de circulație și de urbanism a municipiului. Este un proiect foarte bun, bine documentat, discutat cu specialiștii și cu cetățenii, care a fost prezentat și Consiliului Local și care va rezolva foarte multe probleme din zonă și va completa imagina și funcționalitatea unui centru istoric pietonal. Soluțiile propuse au fost analizate și prin studiul de trafic pe care noi l-am contractat, există soluții de asigurare a legăturilor prin schimbarea unor sensuri de circulație pe străzile de legătură dintre Bulevardul 15 Noiembrie și Iuliu Maniu, iar la trecerea de pietoni de la teatru a fost propusă instalarea unui semafor care să permită fluidizarea circulației dinspre strada Nicolae Bălcescu. Eu cred că este un proiect necesar și care merită pus în aplicare cât mai curând”, a declarat şi primarul George Scripcaru.

 Detalii despre proiect – AICI!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button