Expres

BRAȘOV. Aproape 100 de spitalizări pentru boli de sezon

 

În ultima săptămână a anului trecut, 24-30 decembrie, 1. 057 de braşoveni au ajuns la medic cu diverse afecţiuni specific sezonului rece, arată datele statistice înregistrate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Braşov. Potrivit Compartimentului de Control și Supraveghere a Bolilor Transmisibile din cadrul DSP,  653 dintre de braşoveni au avut, în perioada menționată, infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), aproape la jumătate față de săptămâna precedentă, iar dintre aceştia, 14 au fost internaţi în spital (12 dintre ei copii cu vârste între 0 şi 14 ani). Pe de altă parte, au fost şi 266 de braşoveni care au ajuns la medic cu pneumonie, mai mulți decât în intervalul anterior, când au fost 239, iar 70 (față de 50) au avut nevoie de îngrijiri spitalizate. Totodată, în săptămâna 24-30 decembrie, 138 de braşoveni , în creștere ușoară, au fost diagnosticaţi clinic (pe baza simptomelor) cu gripă. 13 dintre ei (dintre care 8 copii) au primit tratament în spital, restul s-au tratat acasă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button