Expres

BRAŞOV. Apel către consilierii locali: Dați mai mulți bani pentru evenimente culturale! Clujul are buget de patru ori mai mare

  • piata-sf-ioan-stagiune-estivala-1024x682.jpeg
  • spectacol-piatasfioan.jpg

Reprezentanții Consorțiului Cultural Corona fac un apel către consilierii locali (în special cei ai PNL și PSD), printr-o scrisoare deschisă, să își revizuiască atitudinea față de finanțarea artei și culturii, la Brașov.

Apelul lor vine după ce, în ședința de aprobare a bugetului municipiului pe anul 2022, din 11 februarie, aleși locali au întors propunerea de suplimentare a bugetului alocat proiectelor culturale finanțate prin Ghidul cultural și au aprobat un buget de 3 milioane de lei. La fel ca în 2021.

Însă cei din Consorțiu spun că anul 2021 nu trebuie privit ca un punct de reper în execuție bugetară și previzionare de buget. Asta pentru că a fost un an de sacrificiu, dat fiind că era încă în plină pandemie. Propunerea municipalității era ca proiectele culturale independente să primească un buget de 4 milioane de lei. Reprezentanții Consorțiului cer aleșilor locali să suplimenteze, printr-o rectificare în vară, bugetul alocat culturii independente. Consorțiul Cultural Corona reunește 21 de instituții publice și organizații neguvernamentale culturale din orașul nostru.

Iată scrisoarea deschisă:

În contextul dezbaterii bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2022 al Municipiului Brașov am aflat cu neplăcută surprindere că propunerea inițială de mărire a bugetului alocat pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor culturale la 4 milioane de lei a fost respinsă de o parte a consilierilor locali, sub argumentul aparent legitim al execuției bugetare incomplete din anul 2021, când, din cei 3 milioane de lei alocați inițial pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor culturale au fost accesate fonduri de doar 2,5 milioane de lei.

Dorim să atragem atenția aleșilor locali, ca reprezentanți ai intereselor comunității brașovene, că anul 2021 (în continuarea anului 2020) a fost unul profund afectat, în special în dimensiunea evenimentelor publice, de pandemia COVID 19. Acesta este motivul pentru care operatorii culturali nu au putut să își desfășoare activitatea în mod natural și normal, comparativ cu anii de dinaintea crizei sanitare. Dacă la această evidență mai adăugăm și aprobarea tardivă a bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2021 doar în luna aprilie, respectiv întârzierea foarte mare a lansării competiției și selectării proiectelor culturale finanțate nerambursabil de către municipalitatea brașoveană – practic primele contracte de finanțare au fost semnate doar în luna august 2021! – putem să înțelegem mai corect lipsa execuției complete a fondurilor alocate în anul precedent.

În condițiile în care anul 2022 pare să fie, în sfârșit, anul regenerării vieții publice, la care cultura este un contributor decisiv prin îmbunătățirea stării de bine, prin cultivarea creativității și a libertății de gândire, prin creșterea calității timpului liber petrecut în comunități de public, credem că viziunea edililor orașului nostru trebuie să fie orientată spre renașterea socială, pe care artele, exprimate liber în spațiul public al cetății, au putut mereu să o stimuleze și să o realizeze. Apelăm public la revizuirea atitudinii față de finanțarea artei și culturii la Brașov și solicităm partidelor ce formează Consiliul Local al municipiului obținerea unui consens politic privind suplimentarea bugetului alocat finanțării nerambursabile a culturii, cel târziu la rectificarea bugetară din luna iulie. Astfel vom putea măcar încerca să ne apropiem, chiar dacă timid, de eforturile considerabile ale altor orașe cu care ne place să ne comparăm, dacă ar fi să amintim aici numai de bugetul de 11 milioane de lei alocați proiectelor culturale de Primăria Municipiului Cluj Napoca.

Optimismul și aspirațiile noastre privind potențiala regenerare culturală a comunității noastre par a fi împărtășite de tot mai mulți brașoveni – lucru demonstrat de creșterea numărului de operatori culturali, a audiențelor proiectelor culturale, dar și de dezbaterile din societatea civilă și de pe scena politică cu privire la soarta culturii brașovene. Pe termen lung însă, comunitatea nu își va putea atinge aspirațiile privind viață culturală în absența unei strategii asumate consensual și a unei forme de guvernanță a dezvoltării ecosistemului cultural local. Astfel, dincolo de revizuirea alocării bugetare aferente anului 2022, considerăm că este esențială reluarea formulării unei strategii culturale a Brașovului, printr-un proces îmbunătățit, transparent și participativ.

Cu speranța că apelul nostru va fi înțeles și va obține aprobarea reprezentanților comunității locale din Consiliul Local Brașov, vă asigurăm că suntem în continuare la dispoziția autorităților locale, în calitate de partener de dialog și contributor la reglarea mecanismelor de administrare și colaborare din cultura brașoveană.

Consorțiul Cultural Corona Brașov

Valer Rus, manager Muzeul Casa Mureșenilor Brașov
Steffen Schlandt, președinte Forum Arte Brașov
Adrian Lăcătuș, director Centrul Multicultural al Universității Transilvania
Radu Popica, manager Muzeul de Artă Brașov
Mara Oprișiu, președinte KunSTadt
Marian Gîlea, președinte Asociația FANZIN
Ionuț Țața, membru Asociația Șaguniști pentru Șaguniști
Laura Căpățână, președinte Asociația Art Burg
Andrei Dósa, scriitor
Dan Zaharia, președinte Asociația Culturală REF
Mihai Tatu, președinte Asociația Visum pentru Educație și Cultură
Luciana Gliga, director executiv Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov (ADDJB)
Mihai Barbu, artist fotograf
Silvian Duică, director Teatrul Strada
Carmen Zmaranda, președinte Asociația Amural
Răzvan Pascu, vicepreședinte Asociația Amural
Ruxandra Nazare, bibliotecar, Biblioteca Județeană George Barițiu Brașov
Alexandru Crețu, președinte Asociația C’Art Fest
Raluca Cozma, artist vizual, președinte NUMA` – Asociația Artiștilor Vizuali din Brașov
Robert Gabriel Elekes, scriitor, coordonator Clubul de lectură Dactăr Nicu Skyzoid Poets
Timea Honț, manager cultural Street Delivery Brașov
Mihai Ignat, scriitor
Oana Paraschiv, membru Asociația C’Art Fest
Ada Galeș, actriță

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button