Expres

BRAŞOV. Apa caldă şi căldura vor veni direct de la Primărie

 

Cei şapte consilieri locali care fac parte din „Comisia Tetkron” s-au întâlnit din nou în această după-amiază, cu scopul de a găsi o soluţie pentru reluarea alimentării cu energie termică în sistem centralizat către cele 9.500 de apartamente rămase racordate.

Ciprian Bucur, președintele comisiei, spune că dintre cele două variante de soluţionare rămase în picioare şi luate în discuţie s-a ajuns la un acord în privinţa celei care presupune înfiinţarea unui serviciu al Primăriei Braşov care să preia întreaga activitate de producţie, furnizare, transport şi distribuţie a agentului termic în sistem centralizat. Reamintim că, la ultima şedinţă a Comisiei Tetkron, pentru două soluţii s-a ajuns la concluzia că sunt viabile din punct de vedere juridic. Prima variantă era organizarea unei licitaţii prin care să fie atribuit întreg ansamblul de servicii prestate de Tetkron, care şi-a pierdut licenţa de operare, până în 7 aprilie, respectiv producţie, furnizare, transport şi distribuţie. Aceasta este anevoioasă şi de lungă durată, fiind necesar şi un studiu de oportunitate. Cealaltă variantă este şi cea aleasă: înfiinţarea unui serviciu public al Municipalităţii care să preia, la fel, întreg ansamblul de servicii.

„Ca atare, am făcut o adresă către executivul Primăriei, prin care solicităm elaborarea unui proiect de hotărâre privind înfiinţarea serviciului de termoficare subordonat Municipalităţii, care să fie supus aprobării în plenul Consiliului Local”, a precizat consilierul local Ciprian Bucur, care a mai propus acest lucru, minus activitatea de producţie, în aprilie, când era viceprimar.

Următoarea şedinţă a CL Braşov este joi. Rămâne de văzut dacă se poate elabora documentaţia aferentă, astfel încât să fie introdus proiectul ca punct suplimentar. Pe de altă parte, ar putea fi folosite documentele pregătite pentru şedinţa de plen din 26 mai, când au fost trei puncte de pe ordinea de zi referitoare la Tetkron şi la crearea unui nou serviciu de termoficare care să-i preia atribuţiile. Acestea nu au mai ajuns în dezbaterea consilierilor locali, care sunt totodată membrii Adunării Generale a Asociaţilor (AGA) Tetkron, întrucât au fost retrase în timpul şedinţei, ultima a mandatului 2012-2016, „cartoful fierbinte” fiind pasat noilor aleşi locali.

În ceea ce priveşte doleanţele celor 104 disponibilizaţi de la Tetkron, care îşi cer în primul rând salariile compensatorii, Bucur a explicat că nu se află în atribuţiile comisiei, decizia urmând a fi luată de AGA, adică de cei 27 de consilieri locali: „Ştim problema, dar nu se află printre obiectivele comisiei, va fi discutată în AGA şi acolo se va decide”.

Citiţi şi:

BRAŞOV. Au rămas doar două soluţii la criza termoficării

BRAŞOV. Şedinţă CL „încinsă” pe tema termoficării

BRAŞOV. Patru variante pentru rezolvarea crizei termoficării

BRAȘOV. Peste 1.000 de cereri de debranșare de la Tetkron

BRAŞOV. Scandal la Tetkron, episodul al II-lea


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare