Expres

BRAȘOV. Anul acesta, fiecare unitate de învăţământ va primi bani, pentru a se ocupa individual de reparaţii

 

Managerii instituţiilor de învăţământ din Braşov şi reprezentanţii Municipalităţii au discutat, astăzi, despre bugetul pe care îl va avea la dispoziție fiecare unitate pentru reparaţii, precum şi despre investiţiile care vor fi realizate în acest an. Întâlnirea de ieri a fost o etapă procedurală în ceea ce priveşte dezbaterea publică a bugetului pe 2017.

„Faţă de anul trecut, anul acesta banii pentru reparaţii capitale vor fi primiţi de fiecare unitate în parte, încât managerii vor gestiona aceste proceduri”, a explicat viceprimarul Costel Mihai. Decizia a fost luată la nivelul municipiului, pentru a eficientiza lucrările.

El a adăugat că, în cazul în care s-ar ocupa Municipalitatea de reparaţii, procedura de achiziţie a lucrărilor ar fi mai complicată şi ar exista riscul să se întindă până spre septembrie. În schimb, ocupându-se fiecare unitate de achiziţia lucrărilor de reparaţii, acestea ar putea fi gata până în toamnă, când va începe noul an şcolar.

„Fiecare director a luat act de decizie şi vom avea seminarii de formare cu specialişti în achiziţii publice”, a precizat viceprimarul.

În urma discuţiilor purtate în ultima vreme cu directorii unităţilor de învăţământ din municipiul Braşov, au fost prevăzute următoarele sume pentru reparaţii: 767.000 lei pentru grădiniţe, 815.000 de lei pentru şcoli şi 1.360.000 de lei pentru licee (în total 2.942.000 de lei).

La anumite unităţi, ar putea fi nevoie de suplimentarea banilor alocaţi lor.

Pe de altă parte, de investiţii şi de reparaţiile de urgenţă se va ocupa în continuare Primăria Braşov.

CITIȚI ȘI:

BRAŞOV. Ce investiţii majore sunt prevăzute în proiectul de buget pe 2017


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button