Expres

BRAȘOV. Animalele de la ferma Hope au nevoie de hrană

  • animale Hope1_299105.jpg
  • animale Hope2_299102.jpg
  • animale Hope3_299103.jpg
  • animale Hope4_299104.jpg
 

Animalele de la ferma Hope, gestionată de Asociația Milioane de Prieteni, care are în grijă și Sanctuarul de Urși „Libearty”, au nevoie de ajutor. Seceta de anul acesta a afectat grav pășunile pe care pasc caii, măgarii, caprele și alte animale salvate și îngrijite de membrii asociației, astfel că este nevoie de ajutorul oamenilor cu suflet mare.

Seceta de vara aceasta ne-a dat mari bătăi de cap și ne dă mari bătăi de cap, pentru că toată iarba a fost arsă. Practic, în zonele în care scoteam animalele să mănânce nu mai există hrană pentru ele. Sunt foarte multe animale care au nevoie de otavă, au nevoie de iarbă, au nevoie de fân și noi în momentul acesta am ajuns într-o stare de aproape imposibilitate de a găsi hrană pentru ele”, a explicat vicepreședintele Asociației Milioane de Prieteni, Paula Ciotloș.

Cei care mai au fân – dar de mâncare, pentru că foarte multă lume s-a oferit să ne dea paie. Paiele sunt pentru aşternut. Noi avem nevoie de hrană pentru aceste animale – ne pot contacta. Avem nevoie de fân, avem nevoie de cereale, de la porumb la orz, la orice se poate da la astfel de animale. Este vorba de cabaline, este vorba de măgari, este vorba de capre, căprioare”, a adăugat ea.

Cei care vor să ajute trebuie să ştie că asociaţia nu dispune de oameni care să efectueze lucrări agricole în alte părţi ale ţării. De la Iaşi a venit o ofertă de ajutor, însă cei de acolo au spus că porumbul este pe câmp şi trebuie cules.

Ferma Hope se întinde pe o suprafață de 7.000 de metri pătrați, lângă sanctuarul de Urși Libearty, din Zărnești.

Înființată pentru a da o șansă animalelor domestice abandonate, are și scop educațional. Copiii pot vedea aici cum cresc animalele într-o mică fermă.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare