BRAȘOV. Angajații Judecătoriei Brașov, sufocați de volumul de muncă, dar și de spațiul în care lucrează
După cum informam într-o ediție anterioară, peste 10.000 de cauze înregistrate pe rolul Judecătoriei Brașov au intrat în 2018 nesoluționate, în condițiile în care au fost înregistrate mai bine de 31.000 de dosare în cursul anului 2017, cărora li s-au adăugat peste 12.000 de dosare aflate pe stoc din anul anterior.
Potrivit raportului de activitate al instanţei, în anul 2017, Judecătoria Braşov a soluţionat 33.931 dosare din cele 44.056 cauze care au rulat pe rolul său (cauze nou intrate – 31.742 şi stocul din anul anterior – 12.314).
Volumul mare de activitate raportat la numărul redus al personalului este principala cauză a întârzierilor înregistrate la soluționarea cauzelor, potrivit reprezentanților Judecătoriei Brașov.
„Funcţionarea cu un număr redus de judecători raportat la numărul cauzelor cu care este învestită instanţa afectează radical, determinant calitatea actului de justiţie şi celeritatea soluţionării dosarelor, punându-ne în imposibilitatea de a oferi justiţiabilului ocazia de a beneficia de avantajele Noului cod de procedură civilă (…) o instanţă nu poate funcţiona eficient cu resurse umane şi materiale inadecvate, iar obţinerea unui act de justiţie de calitate în condiţiile acestor lipsuri este imposibilă”, se menționează în bilanțul întocmit pentru anul 2017.
Potrivit reprezentantilor instanței, situația se regăsește de „ani buni” la nivelul Judecătoriei Brașov și generează supraaglomerarea judecătorilor și, implicit, întârzieri în soluționarea cauzelor sau chiar neglijențe și erori sub presiunea termenelor de pronunțare.
Paradoxuri tehnice
Din punctul de vedere al resurselor materiale, Judecătoria Braşov este informatizată, dar cele mai multe staţii de lucru sunt vechi, cu un grad de uzură avansat moral şi tehnic, fiind „imperios necesar” înlocuirea acestora, după cum au precizat reprezentanții Judecătoriei Brașov.
Cele trei săli de judecată destinate şedinţelor publice sunt dotate cu aparatură de înregistrare audio, dar nu și camerele de consiliu în care se desfăşoară şedinţe civile şi penale, în ele fiind folosit reportofonul, pentru înregistrarea şedinţelor.
De asemenea, instanţa este dotată, din 2008, cu aparatură pentru audierea martorilor sub acoperire, dar… nu există o încăpere special amenajată, astfel că aparatura este instalată în biroul destinat grefierului şef, iar acesta este nevoit să-și abandoneze treaba de fiecare dată când au loc audierile martorilor sub acoperire.
Mai mult, tot în anul 2008 Judecătoriei Braşov i-au fost alocate 2 info chioşcuri amplasate pe holul de la parter al clădirii, dispozitive care teoretic permit justiţiabililor consultarea stării cauzelor fără a mai apela la personalul şi aşa extrem de încărcat, din cele două arhive, însă practic nu au funcţionat în anul 2017.
Spațiu insuficient
În cursul anului 2017, au intervenit modificări cu privire la arhiva pasivă: în luna decembrie 2017 a fost alocat un spaţiu pentru depozitarea dosarelor soluţionate definitiv şi aflate în evidenţa pasivă, drept urmare s-au eliberat considerabil spaţiile aflate în incinta instanţei, cu această destinaţie şi care până la acest moment erau supraîncărcate şi îngreunau buna desfăşurare a activităţii compartimentului arhivă.
„Dar, în continuare spaţiul care-i revine Judecătoriei Braşov pentru desfăşurarea activităţii este insuficient fiind compus dintr-un număr de 3 săli de judecată, 3 săli destinate şedinţelor camerei de consiliu, 3 spaţii destinate arhivei (civilă şi penală), un spaţiu destinat registraturii, precum şi 25 de birouri pentru personalul instanţei, la care se adaugă spaţiile anexe (holuri, dependinţe etc.).
În anul 2017 s-a mai amenajat o sală de judecată pentru a fi destinată desfăşurării şedinţelor penale, motiv pentru care s-au mutat şedinţele civile din această sală şi s-au programat, din lipsa spaţiului, şedinţele civile la trei săptămâni”, se menționează în raport.
Conform reprezentanților Judecătoriei, spațiul a devenit neîncăpător în condițiile în care au crescut și volumul de muncă și numărul angajaților.
„Astfel, în ciuda faptului că, de la data modernizării clădirii (2005), schema de personal auxiliar a crescut cu 8 grefieri de şedinţă şi doi grefieri arhivari, iar cea a judecătorilor a crescut cu 13 locuri, volumul de activitate a crescut substanţial, practic s-a dublat raportat la nivelul anului 2008 şi, prin urmare, şi fluxul de justiţiabili si numărul de dosare, spaţiul alocat Judecătoriei Braşov a rămas acelaşi, devenind supraaglomerat. Spaţiul destinat şedinţelor publice de judecată este deficitar, iar acest deficit reprezintă principala problemă cu care se confruntă în prezent instanţa”, se atrage atenția în bilanț.
Insuficiente ar fi și birourile judecătorilor. „Astfel, în prezent judecătorii lucrează şi în birouri de şase persoane, ocupând la maxim capacitatea spaţiilor cu această destinaţie. Având în vedere suplimentarea schemei de judecători, la acest moment toate birourile sunt ocupate, astfel că, la întoarcerea din concediu a unor judecători vor exista probleme mari de asigurare a unui confort minim şi condiţii decente de muncă”, se pune problema în bilanț.
Grefierii, „pedepsiți” să lucreze în „saune” supraaglomerate
Problema spaţiului este mai mare în ceea ce priveşte birourile grefierilor de şedinţă, acestea fiind ocupate peste capacitatea maximă (de ex. la birourile repartizate la mansardă, într-un spaţiu de aprox. 20 mp. lucrează 7 grefieri, aşadar unui grefier îi revine o suprafaţă de 2,85 mp).
În plus, pe perioada verii, în birourile din mansarda Judecătoriei Braşov destinate întregului personal auxiliar este din ce în ce mai greu de desfăşurat activitatea specifică, din cauza temperaturii ridicate, insuportabile şi a umidităţii excesive, conform descrierii din bilanț.
„Perpetuarea acestei stări de lucruri va afecta negativ şi într-o măsură deloc de neglijat activitatea instanţei în întregul ei.
Aceiaşi este şi situaţia birourilor de judecători şi a sălilor de şedinţă în anotimpul călduros”, se precizează în document.
„Conducerea Judecătoriei Braşov a sesizat repetat, în ultimii ani, aceasta situaţie conducerii Tribunalului Braşov, chiar şi celei a Curţii de Apel Braşov, afirmând necesitatea dotării măcar a birourilor cu instalaţii de aer condiţionat, însă demersurile au rămas fără rezultat, explicaţia primita fiind aceea a lipsei de fonduri băneşti”, susțin reprezentanții Judecătoriei Brașov.
CITIŢI ŞI:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.